Candidatul PNL Suceava pentru un mandat de deputat în colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, Philip Rozopol, și-a prezentat, în orașul Frasin, programul politic pentru zona în care candidează, „Legământul pentru Bucovina”. Evenimentul a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, în prezența a câtorva sute de locuitori ai orașului Frasin, alături de Philip Rozopol fiind prezent și doctorul Ioan Pop. „În cinstea pecetluirii Legământului pe care mi-l asum în fața întregii Bucovine, am bătut palma cu toți frăsinenii. Voi reuși să aduc bunăstare în casa fiecărui bucovinean harnic și dornic de muncă. Îi voi oferi Bucovinei întreaga mea pregătire și putere de muncă, astfel încât, în cel mai scurt timp, fiecare locuitor din zona de munte a județului Suceava să prospere”, a declarat Rozopol.
În fața locuitorilor din Frasin, liberalul sucevean și-a luat angajamentul ca mandatul său de deputat să însemne instruirea bucovinenilor pentru atragerea fondurilor nerambursabile necesare dezvoltării micilor afaceri de familie.
De asemenea, Rozopol a precizat că își dorește dezvoltarea unui program turistic denumit „Turism de 12 luni”, prin care Bucovina să fie pusă pe harta turistică a Europei.
În același timp, candidatul PNL Suceava le-a transmis locuitorilor din Frasin că se obligă să contribuie la dezvoltarea asistenței medicale în zona Câmpulung Moldovenesc – Frasin – Gura Humorului, astfel încât bucovinenii să beneficieze de servicii medicale la cele mai înalte standarde.
Rozopol vrea revigorarea industriei de colectare a fructelor de pădure Rozopol le-a arătat celor prezenți că ține să fie în mijlocul oamenilor pentru a discuta față în față despre toate problemele cu care se confruntă.
„Doar printr-un dialog deschis și cinstit se poate ajunge la soluții clare, care să corespundă realității din teritoriu”, spune Rozopol, care a împărțit cărți de vizită celor veniți la eveniment, promițându-le acestora că va menține în permanență un contact cu toți frăsinenii.
Candidatul PNL le-a vorbit frăsinenilor și despre necesitatea revigorării industriei de colectare și prelucrare ulterioară a fructelor de pădure și a ciupercilor, domeniu extrem de profitabil având în vedere cererea mare de pe piața europeană. „Această revigorare înseamnă pentru locuitorii din Frasin noi locuri de muncă și o sursă sigură și constantă de venituri. Eu văd prezența mea în Parlament din perspectiva primarului de colegiu. Fiecare localitate din colegiul în care candidez este o zonă distinctă, cu probleme specifice, care are nevoie de soluții punctuale. Avantajul meu față de actualii edili va fi faptul că voi propune la București legi care să ajute fiecare localitate în parte și, la modul general, să facă din întreaga Bucovină un ținut prosper”, a declarat Rozopol.
La sfârșitul întâlnirii cu locuitorii din Frasin, Philip Rozopol le-a oferit acestora un frumos foc de artificii.
„Din câte mi-au spus localnicii, până acum în Frasin nu s-a mai organizat niciodată un foc de artificii. Eu le-am demonstrat că nimic nu este imposibil. Tot eu le voi arăta în continuare că nu există ’nu se poate’”, a încheiat Philip Rozopol.
Campanie
Rozopol a pecetluit Legământul cu frăsinenii






