Baseball

Royals IGB Suceava a luat argintul la Cupa României



Echipa de baseball seniori Royals IGB (Ioan Gavrilă Braicu) Suceava a reușit să urce din nou pe podium la nivel național, grație locului doi și medaliei de argint pe care a câștigat-o zilele trecute la Cupa României. Din păcate, sucevenii au început turneul cu o înfrângere în fața celei ce avea să devină câștigătoarea cupei, după un meci pe care l-au avut în mână, dar au picat pe final. Royals IGB Suceava a condus cu 1 – 0 timp de cinci reprize, dar a făcut câteva greșeli pe final și a fost învinsă cu scorul de 6 – 2, într-o partidă în care pitcher-ii (aruncătorii) sucevenilor au fost Claudiu Sârbu, desemnat la final cel mai bun aruncător al cupei și Bogdan Opincariu. În al doilea meci al turneului desfășurat la Gherăiești, județul Neamț, echipa din Suceava a făcut un meci aproape perfect și s-a impus fără probleme în fața celor de la LPS Roman, cu scorul de 17 – 3. Pe parcursul celor 7 inninguri (reprize), Royals IGB Suceava a reușit un homerun (lovitură peste limita terenului) prin Eduard Pârvu, pitcher fiind Ciprian Fetcu. Sucevenii și-au asigurat medalia de argint grație victoriei din ultimul meci, acolo unde au trecut cu scorul de 10 – 0 de formația Leaders Călărași, într-un meci în care Andrei Lucaciu a fost pitcher-ul echipei. “Sunt foarte mândru de locul obținut, dar îmi este ciudă că ne-a scăpat printre degete locul 1. Am avut șansa noastră, dar din păcate nu am știut să profităm de ea. Sper însă, că din acest eșec am avut de învățat și în campionat să ne luam revanșa în fața celor de la Alexandria, care sunt contracanditații noștri la titlu în acest an. Îi felicit și pe jucători pentru locul obținut și îmi doresc să creadă în șansa lor din acest an”, a declarat președintele jucător al Clubului Sportiv Royals IGB Suceava Ciprian Fetcu. Suceveanul a mai adăugat că în acest an, echipa pe care o conduce a reușit să transfere și doi jucători de excepție, Claudiu Sârbu și Călin Timoce, de la Clubul Sportiv “Giants” din Năsăud. La această ediție a Cupei României din lotul echipei au făcut parte sportivii, Ciprian Fetcu, Bogdan Opincariu, Andrei Lucaciu, Silviu Checheriță, Andrei Curic, Ciprian Doroftei, Eduard Pîrvu, Sorin Lungu, Claudiu Sandu, Claudiu Sîrbu și Călin Timoce.