Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată duminică de Pro TV, că se dorește o creștere reală a numărului de salariați de cel puțin 400.000 până în 2016 și de scoatere a unui număr de până la un milion din zona neagră și gri a economiei, informează Mediafax. „Așa ne-am angajat”, a adăugat demnitarul, cu referire la faptul că atingerea acestor obiective este parte a programului de guvernare. Rovana Plumb a precizat, pe de altă parte, că în 2013 au fost „consolidate” 78.000 de locuri de muncă. Potrivit ministrului Muncii, intenția este de a crește numărul locurilor de muncă nu doar pe zona de servicii, ci și în cea a economiei sociale. În acest context, ministrul Muncii a amintit că este în lucru Legea economiei sociale. „Asta înseamnă că vrem să implică mai mult societatea civilă”, a explicat Plumb, potrivit căreia una dintre priorități este legată de crearea locurilor de muncă în zona economiei sociale.





