Avertismentul specialiștilor

Rosul unghiilor poate provoca probleme grave de sănătate



Dincolo de problemele estetice și de impresia neplăcută pe care o lasă în public, rosul unghiilor poate provoca probleme de sănătate destul de grave, avertizează medicii.
Richard Scher, dermatolog la Colegiul Medical Weill Cornell, avertizează că persoane care au acest prost obicei își pun sănătatea în pericol.
În primul rând, bacteriile care se află pe unghii, printre care și periculoasele E.coli și salmonella, ajung astfel în tractul digestiv. Astfel, vor duce la infecții intestinale, diaree și dureri abdominale.
De asemenea, cei care au de mult timp acest obicei ajung să sufere de o infecție numită panarițiu, spune Scher.
Rupturile pielii din jurul unghiilor stimulează acumularea de bacterii, care provoacă inflamație, înroșirea locului, durere și chiar puroi, care trebuie tratat chirurgical și prin antibiotice.
O altă infecție comună este cea produsă de virusul HPV, care provoacă negi, adaugă Chris Adigun, dermatolog la Langone Medical Center. După ce apar negii în zona unghiilor, aceștia se vor extinde și în jurul gurii și pe buze.
Și dinții vor avea de suferit dacă vă roadeți des unghiile. Ei își vor schimba poziția, maxilarul nu se va mai închide corect, iar gingiile pot fi și ele afectate de infecții.
Rosul unghiilor în cazul adulților este un tic nervos provocat de stres, de aceea este și foarte greu de eliminat. O soluție ar fi folosirea de substanțe cu gust amar care să fie pulverizate pe unghii.
Totuși, de cele mai multe ori metoda nu este foarte eficientă, singura soluție fiind ajutor din partea unui psiholog, spune Scher.
Sursa: Time
Roxana RUSCIOR



Recomandări

Sănătatea picioarelor contează! 8 octombrie – Ziua Internațională a Podiatriei