Roșu a fost culoarea preferată a divelor, precum Helen Mirren, Heidi Klum și Katherine Heigl, care au participat la cea de-a 80-a ediție a premiilor Oscar, poate pentru a contracara sumbrul filmelor nominalizate și vremea rece și umedă de la Hollywood, informează Reuters.
Top modelul Heidi Klum a avut o apariție dramatică la teatrul Kodak, unde s-a desfășurat ceremonia, într-o rochie roșie semnată John Galliano, care, după părerea criticilor de modă, a fost cea mai potrivită cu acest eveniment. Treena Lombardo, editor de modă al publicației W, a declarat: „Heidi Klum a fost cea mai frumoasă vedetă pe care am văzut-o”. Rochia lui Klum a avut și rolul de a atrage atenția asupra maladiilor cardiace, foarte frecvente în rândul femeilor.
Alături de Klum, Helen Mirren, câștigătoarea de anul trecut a premiului Oscar pentru rol principal, și starul din filmul „Un pic însărcinată”, Katherine Heigl, au fost considerate câștigătoare ale serii în ceea ce privește stilul. Anne Hathaway, vedeta filmului „Diavolul se îmbracă de la Prada”, a purtat o rochie roșie Marchesa, descrisă de ea drept „diafană”, Katherine Heigl, care a jucat în serialul de televiziune de succes „Anatomia lui Grey”, a purtat o rochie roșie Escada, cu un umăr dezgolit, în timp ce Helen Mirren a atras toate privirile cu o rochie din satin roșu semnată Georges Chakra, cu mâneci din cristale Swarovski, accesorizată cu un steguleț al Marii Britanii, pe care l-a fluturat în timpul interviurilor.
Roșul dramatic ales pentru multe dintre ținutele vedetelor a evocat teme precum răzbunare, disperare și dragoste blestemată, abordate în filmele nominalizate la Oscar: „Remușcare”, „Michael Clayton”, „Va curge sânge”, „Nu există țară pentru bătrâni”.
„Roșu a fost culoarea vedetă și cred că a fost una foarte potrivită, având în vedere că oamenii au sărbătorit. Nu au mai avut de mult un sezon al premiilor”, a declarat Ryan Patterson, producător al emisiunii de televiziune „Access Hollywood”.
Așa nu.
În schimb, Julie Christie, nominalizată la categoria cea mai bună actriță, unde franțuzoaica Marion Cotillard a fost declarată câștigătoare, a atras criticile specialiștilor din domeniu cu o rochie stacojie plină de volănașe, accesorizată cu mănuși roz și pantofi decupați în față.
Alte culori remarcate.
Pe covorul roșu s-au mai făcut remarcate și alte culori electrice, precum galbenul Roberto Cavalli purtat de Kelly Preston sau verdele smarald Alberta Ferretti ales de Saoirse Ronan, actrița în vârstă de 13 ani nominalizată la premiul Oscar pentru rolul din „Remușcare”.
Nuanțe de cabernet au adoptat actrițele Jessica Alba și Cate Blanchett, ambele însărcinate.
Și culoarea părului actriței Tilda Swinton a fost roșie, însă aceasta a optat pentru o rochie neagră, semnată Lanvin, fără o mânecă, o ținută care a atras criticile specialiștilor. „Arăta de parcă purta un sac de gunoi”, a spus Patterson.
În schimb, Marion Cotillard, care a câștigat premiul Oscar pentru interpretarea lui Edith Piaf, în „La Vie en Rose”, a purtat o rochie alb-aurie creată de Jean Paul Gaultier, cu broderie în formă de solzi de pește, care a făcut-o să semene cu o sirenă modernă.
Și bărbații și-au asumat niște riscuri pe covorul roșu. Viggo Mortensen, nominalizat la premiile Oscar pentru rolul din „Eastern Promises”, a purtat o redingotă în stilul secolului al 19-lea, asortată cu un trandafir roșu, în timp ce Wesley Snipes a ales un costum violet.
Adăugând un pic de bizarerie pe covorul roșu, echipa care a realizat filmul animat „Ratatouille”, premiat cu Oscar, a purtat insigne în formă de șobolan cu pălărie de bucătar.