Foarte mulți dintre credincioși, neînțelegând rostul și semnificația rostirii ecteniei pentru cei chemați în cadrul slujbei Sfintei Liturghii, consideră că această parte a Liturghiei poate fi omisă, nemaiavând vreun fel de relevanță în contextul lumii de astăzi.
Este adevărat că, în ultimele ediții ale Liturghierului românesc, la sfârșitul acestei ectenii există o indicație tipiconală care prevede că, la nevoie, ectenia și rugăciunea pentru cei chemați pot să nu fie rostite. Astfel, în situații speciale precum hramul unei mănăstiri sau târnosirea unei biserici, când, din pricina lungimii slujbelor săvârșite, întârzie foarte mult timpul săvârșirii Sfintei Liturghii, episcopul slujitor sau preotul protos poate alege ca această ectenie să fie rostită în taină doar de către slujitori în Sfântul Altar, Liturghia continuând după ectenia întreită cu ectenia cea mică, fiind citite în taină în timpul acestei ectenii cele două rugăciuni pentru cei credincioși. Această prevedere constituie însă o excepție de la regulă, privind situații speciale, precum sunt cele amintite mai sus, neputând fi aplicată în mod generalizat.
Ectenia pentru cei chemați se adresa, în vechime, dar și astăzi, catehumenilor, adică celor nebotezați, dar în aceeași măsură și penitenților, adică celor care pentru păcate foarte mari erau excluși din trupul Bisericii, fiind necesară pocăința acestora, pentru a putea dobândi iertarea și împărtășirea lor cu Sfintele Taine. Această ectenie se adresa în aceeași măsură și lapsilor, adică celor căzuți din dreapta credință, care de frica persecutorilor s-au lepădat de credință, mărturisind că nu sunt creștini. Aceștia puteau fi reprimiți în trupul Bisericii, numai după ce treceau prin perioada de pocăință, dobândind astfel iertare. La sfârșitul ecteniei pentru cei chemați, atât catehumenii, cât și penitenții și lapsii părăseau biserica, așteptând împlinirea canonului lor și primirea deplină a iertării.
Astăzi, nimeni nu mai cere credincioșilor, chiar celor cu păcate mari, care din acest motiv nu se împărtășesc cu Sfintele Taine, să părăsească sfântul lăcaș, aceștia putând rămâne cu smerenie în biserică, până la sfârșitul Sfintei Liturghii, primind măcar anafora, ca mângâiere.
Cu toate acestea, ectenia pentru cei chemați își găsește și astăzi rostul în cadrul slujbei Sfintei Liturghii, din mai multe motive. Primul ar fi și acela că, deși săvârșim botezul copiilor la scurt timp după naștere, totuși nou-născuții care n-au fost încă botezați au trebuință de rugăciunea Bisericii pentru ei, până la primirea Botezului. Or, rugăciunea rostită în taină în timpul acestei ectenii îi are în vedere tocmai pe cei ce se află în această categorie: a celor chemați la Botez, dar încă nebotezați. În al doilea rând, cei ce au săvârșit păcate mari, și care în vechime părăseau în acest moment biserica, deși astăzi rămân până la sfârșitul Sfintei Liturghii în Biserică, auzind cuvintele acestei ectenii, conștientizează starea în care se află, fiind pătrunși de smerenie și născându-se în inima lor pocăința sinceră, dătătoare de îndreptare. Un al treilea motiv, de ordin practic, ar fi acela că în timpul acestei ectenii, la fiecare cerere a ei, se deschide, pe Sfânta Masă a Altarului, Sfântul Antimis. Omiterea acestei ectenii atrage după sine deschiderea grăbită și neconformă practicii liturgice a Sfântului Antimis, în timpul de dinaintea rostirii ei. (pr. lect. Lucian FARCAȘIU, sursa: www.ziarulumina.ro)
