Roșia Montană, propusă de Ministerul Culturii pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO



Ministerul Culturii și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au comunicat, vineri, către Centrul Patrimoniului Mondial de la Paris înscrierea peisajului cultural minier Roșia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial, informează Mediafax.”Roșia Montană a fost cel mai activ centru minier al Munților Apuseni, începând de la primele exploatări, din Epoca Bronzului, continuând în Antichitate și perioada medievală, în Epoca Modernă și până în trecutul recent. Mineritul tradițional, bazat pe inițiativa familiilor și a micilor asociații de mineri, s-a încheiat odată cu naționalizarea, în 1948, fiind urmat de o altă formă de minerit, industrial, la scară mare, încheiat în 2006. La Roșia Montană avem de a face, așadar, cu unul dintre cele mai longevive situri miniere tradiționale cunoscute în ziua de azi. Anduranța sa particulară se reflectă într-o interconectare sistematică și profundă între fundalul natural și fenomenele culturale – din adâncul munților și până la suprafață, de la morfologia peisajului și până la flora și fauna locului și la comunitățile umane locale, totul poartă amprenta interacțiunii semnificative dintre om și mediul natural, care a generat unul dintre cele mai bogate și spectaculoase peisaje culturale ale României, semnificativ în context global”, spune Ministerul Culturii.



Recomandări

Zmeu X-Fest, evenimentul care a înscris România în circuitul mondial de alergare montană, desfășurat la Câmpulung Moldovenesc

Parlamentarii PNL de Suceava Daniel Cadariu și Bogdan Gheorghiu, prezenți la semnarea contractului pentru lotul Leghin – Târgu Neamț din autostrada A8

Daniel Cadariu și Bogdan Gheorghiu au fost prezenți la semnarea contractului pentru tronsonul 3 din autostrada A8
Daniel Cadariu și Bogdan Gheorghiu au fost prezenți la semnarea contractului pentru tronsonul 3 din autostrada A8