ROȘA sau ROȘIȚA (I). Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează în „satul Roșișa… 149 – toată suma caselor”, însemnând 3 popi și dascăli, 14 barani, 3 arnăuți, 6 umblători, 7 călărași, 34 scutelnici, 10 văduve, 1 jidov, 6 mazili și ruptași, 65 birnici, aceștia din urmă fiind: Vasile PECHIUL, vornic, Neculai zet ANDON, Ion KHULKO, Vasile, morar, Mihai a ROȘCĂI, Ștefan, hotincian, Neculaiu a ROȘCĂI, Macsim sin GURDUN, Andronic sin olar, Gavril sin DĂNILĂ, Dumitrașcu HOCIAN, Toader zet DĂNILOAE, Grigoraș CRAȘNALIUCHII, Ursul, băjenar, Ștefan, rus, Vasile, hotincian, Eni, hotincian, Prodan, Grigori zet ANDRONI, Enachi, vătăman, Ilie sin AVRAM, Avram, Neculaiu LUPUL, Vasile sin vătăman, Toader brat ego (fratele lui Vasile), Ion GURDUNĂ, Dumitrașcu cumnat lui Ion, Leontii, Simion zet LEONTII, Vasile TERFELE, Vasile RUSNAC, Cozma, Vasile a IACOBOAEI, Ivan zet COZMII, Petre cojocar, Ion holtei, Constandin sin Ion, Andrei ȚUCAN, Andrieș sin Macsin, Nechifor zet Macsin, Ion a SAFTII, Ștefan rusul, Ion rusul, Ion morar, Neculai rotar, Toader zet ego, Vasile CANTIMIR, Ion rusul, Mihaiu sin URSUL, Vasile văcar, Simion rus, Mitria, Vasile HUPCĂ, Enachi HUPCĂ, Ion SCHIȚĂ, Hrihor rus, Alecsa rus, Fedor rus, Iacob rus, Timoftii, Vasile CHITIC, Neculaiu COVAȘĂ, Mihaiu zet CHITIC, Vasile rusul și Ion brat ego.
Rufeturile erau pentru baranii din satul Roșișa, deci către strângătorii de biruri: Vasile BRĂDIȘOR, Ștefan, Vasile HUPCĂ, Onofreiu CHISĂLIȚĂ, Georgii CIUHORAN, Vasile ZEAMĂ, Vasile CANTIMIR, Mihaiu, Toader SPIȚĂ, Sandul ȘTUHANE, Tănasii, Toader DABIJA, Ilii IOZIP și Vasile PITEIU.
Arnăuți erau Ion, Andrei și Vasile.
Umblători, deci agenți fiscali, erau: Ion SARAFICIAN, Vasile sin COZMA, Ion STRĂJAC, Grigoraș STĂNISLAV, Georgii și Ion ZAMĂ.
Scutelnici stărostești erau: Postolachi spoiangiu, Vasile BOTEZAT, Neculaiu olar, Georgii pitar, Iuz olar, evreu botezat, Pavel butnar, Lupul sin ego, Macsin grădinar, Mihaiu vizitiu, și Iacob botezat.
Rușii starostelui HERESCU, deci iobagii fratelui episcopului de Rădăuți, erau: Iacob, Vasile, Ștefan VOIOKU, Pavel, Hrisco, Pricop LEKO, Vasile MELNIK, Mateiu grădinar, Vasile grădinar, Ștefan grădinar și Ivan rusul.
Călărași și căruțași erau: Vasile LOMOȘ, Vasile ciobotar, Simion rus, Marcul rus, Milul rus, Andrei rus și Petre rus.
Scutelnicii paharnicului LINBO erau: Acsinti grădinar, Sain zet Georgii, Sandul butnar, Georgii DIODIU și Constandin.
Jidovul din Roșișa era Herșcul jidov orândar.
Preoți erau: popa Grigoraș, popa Iordache și dascălul NIȚUL.
Mazilii și ruptași anilor 1772-1773 erau: Ianăș căpitan, mazil, Lazor sin grecului, ruptaș, Vasile, brat ego, ruptaș, Costandin brat ego, ruptaș, Gavril zet grecului, ruptaș, și Georgii mătăsar, ruptaș.
„Acest suburbiu era, în 1774, sat și avea 11 familii (În 1776, 146 familii, și anume 5 Mazili, 2 preoți, 113 țărani, 5 umblători, 1 Arnăut, 20 barani. În 1779, avea 204 familii; în 1784, 223).
Așezat în partea sud-vestică, de la Cernăuți, culminează, spre nord-vest, în dealul Cecinei (Țeținei).
Cetățuia Cecina e zidită cam între anii 1211-1259, de cavalerii ordinului german Ioaniți.
Cu privire la Cecina, care e, acuma, numai o ruină, sunt următoarele de observat:
Într-un uric de pe timpul lui Vodă Ștefan (1395), se face amintire de Kieșin și Chmielov; în altul (1400), de pe timpul lui Ivașcu, fiul lui Petru, fratele lui Vodă Roman, pe când domnea în Polonia regele polon Iagello, de țărișoara Sepin; într-un contract, din 15 Marte 1412, încheiat între împăratul Sigismund și regele Iagello, de Kieșin și Chmielov, de pe pământul Scepin sau Sepin, dintre Nistru, Prut și pârâul Potocin; în 1433, pe timpul lui Vodă Ștefan, fiul lui Alexandru cel Bun, și Iagello, de Sepin, cu cetățile Cerun și Chmielov; se mai spune că zestrea Mariei, văduvă după Ilie, se extindea asupra orașului Siret, a altor sate și asupra cetăților Chocim și Ceciury (uric de la Vodă Petru Aron, 26 Iunie 1456). După unii, se înțelege, sub Kieșin, Cerun și Ceciury, Cecina.
Prin secolul al XV-lea, se vorbește, în unele urice, de un târg Cecina și de ținutul ei.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 259