Clarificări

Ropotă: „Este incorect să se asimileze numele meu cu rambursările de TVA de la Bucovina Ecoterm Gaz”



Ropotă: „Este incorect să se asimileze numele meu cu rambursările de TVA de la Bucovina Ecoterm Gaz”
Ropotă: „Este incorect să se asimileze numele meu cu rambursările de TVA de la Bucovina Ecoterm Gaz”

– Directorul DGFP Suceava, Petrică Ropotă, spune că soluționarea cererilor de rambursare a TVA revine în sarcina Administrației de Control Fiscal, din cadrul instituției pe care o conduce
Directorul General al Finanțelor Publice Suceava, Petrică Ropotă (foto), a exclus orice legătură între persoana sa și respingerea de către instituția pe care o conduce a solicitărilor de rambursare a Taxei pe Valoare Adăugată depuse de către SC Bucovina Ecoterm Gaz SA, firmă care se ocupă de implementarea proiectului „Suceava – Utilități și mediu”. Afirmația lui Petrică Ropotă vine după ce la începutul acestei săptămâni, președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, a declarat că cel care s-a opus acordării acestor rambursări ar fi directorul general al DGFP Suceava, și, mai mult, blocarea proiectului „Suceava – Utilități și mediu”, prin blocarea conturilor SC Bucovina Ecoterm Gaz Sa, ar avea un substrat politic. În acest sens, Ropotă a menționat faptul că „este incorect să se asimileze nerambursarea TVA către Bucovina Ecoterm Gaz cu imaginea directorului executiv al DGFP, în condițiile în care soluționarea acestor cereri revine Administrației de Control Fiscal. Directorul general nu se poate implica în soluționarea deconturilor TVA, ci poate verifica dacă organele de control fiscal au procedat legal în soluționarea cererilor. Și mai mult, DGFP Suceava acționează în controale doar în limitele legii, și nu e implicată politic, așa cum sugera domnul Gavril Mîrza”. Directorul DGFP Suceava a mai adăugat că toate solicitările de rambursare a TVA sunt soluționate și aprobate de către Administrația de Control Fiscal, departament din cadrul Finanțelor de care se ocupă directorii Benone Contaș și Vasile Rîmbu. Ropotă a afirmat că directorul executiv al DGFP Suceava intervine în momentul în care există reclamații cu privire la modul și termenul de soluționare al unor cereri de rambursare a TVA. În aceste situații, explică Petrică Ropotă, directorul DGFP Suceava dispune realizarea unor verificări prin intermediul departamentelor de audit intern și de inspecție generală din cadrul Finanțelor. „Având în vedere adresele Consiliului Județean privind nesoluționarea în termen a cererilor de rambursare a TVA, am dispus verificarea modului în care s-a acționat în această problemă”, a spus Ropotă. El a mai precizat că acest aspect a intrat deja și în atenția corpului de control al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care a venit la DGFP Suceava pentru a verifica modul în care în anul 2005 s-a aprobat o rambursare a TVA către Bucovina Ecoterm Gaz în valoare de aproximativ 19 miliarde de lei. Directorul DGFP Suceava a mai spus că atât compartimentul de audit intern, cât și corpul de control al ANAF vor întocmi un raport cu privire la legalitatea acordării respectivei rambursări de 19 miliarde de lei. Ropotă a explicat că începând cu anul 2005, SC Bucovina Ecoterm Gaz a depus 8 cereri de rambursare a TVA, pentru o sumă totală de 240 de miliarde de lei vechi. Două dintre aceste cereri de rambursare au fost aprobate de către Administrația de Control Fiscal, însă celelalte decontări au fost suspendate de către echipele ACF în vederea realizării unor verificări încrucișate a facturilor emise de furnizorii Bucovina Ecoterm Gaz. Ropotă a mai spus că, în același timp, conducerea ACF Suceava a solicitat Ministerului Finanțelor un punct de vedere oficial privind legalitatea rambursării de TVA către Bucovina Ecoterm Gaz. „Printr-o adresă din luna aprilie 2007, Ministerul Finanțelor spune că firma suceveană în cauză nu are dreptul să beneficieze de TVA, atât timp cât nu a facturat beneficiarului lucrărilor realizate în cadrul proiectului Suceava – Utilități și mediu. Iar acest beneficiar este Consiliului Județean și Consiliile Locale care fac parte din acest proiect”, a mai afirmat directorul DGFP Suceava. Ca urmare a acestui fapt, DGFP Suceava a dispus recuperarea sumei de 19 miliarde de lei vechi de care Bucovina Ecoterm Gaz a beneficiat ca rambursare de TVA, calculând și penalități de întârziere de 11 miliarde de lei vechi. Nu în ultimul rând, Petrică Ropotă a mai afirmat că deși Bucovina Ecoterm Gaz are conturile blocate, pentru recuperarea celor 11 miliarde de lei vechi, potrivit prevederilor legale, conducerea acestei societăți poate solicita conducerii DGFP Suceava deblocarea lor.



Recomandări

Finanțele sucevene transmit că de la începutul anului viitor sistemul e-Factura va fi obligatoriu pentru toate tranzacțiile între firme

Finanțele sucevene transmit că de la începutul anului viitor sistemul e-Factura va fi obligatoriu pentru toate tranzacțiile între firme
Finanțele sucevene transmit că de la începutul anului viitor sistemul e-Factura va fi obligatoriu pentru toate tranzacțiile între firme

Finanțele sucevene transmit că de la începutul anului viitor sistemul e-Factura va fi obligatoriu pentru toate tranzacțiile între firme

„Gala Excelenței în afaceri 2023 – Topul Firmelor Bucovina 2022” – o recunoaștere a meritelor antreprenorilor suceveni

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Nicolae Troașe, a vorbit despre situația dificilă a firmelor în situația actuală
Președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Nicolae Troașe, a vorbit despre situația dificilă a firmelor în situația actuală