Acuze nefondate și acte întocmite fără a fi argumentate temeinic. Cam la asta se reduce megacontrolul efectuat de Curtea de Conturi Suceava, în prima jumătate a acestui an, la Direcția Generală a Finanțelor Publice. Documentele întocmite de controlorii Curții de Conturi cad unul după altul în instanță, ceea ce dovedește lipsa de profesionalism a angajaților acestei instituții a statului. Actele de impunere pentru sume de ordinul miliardelor de lei vechi, dar și cele privind înregistrarea ca mijloc fix a sediului Administrației Financiare Publice Orășenești Gura Humorului la valoarea plătită în momentul achiziționării au fost anulate de judecătorii de la Tribunalul Suceava. Acuzațiile aduse conducerii DGFP Suceava și directorului executiv al instituției, Petrică Ropotă, încep să se năruie precum castelele de nisip, ceea ce denotă că acel control a fost unul tendențios și rău-voitor.
Potrivit controlorilor Curții de Conturi, un număr de 6 administrații financiare din cadrul DGFP Suceava au constituit, în perioada 2006 – 31 martie 2008, în mod nelegal, un fond de stimulente în sumă totală de 163.886 de lei. Răspunzători pentru această neregulă au fost găsiți Petrică Ropotă și 6 șefi de administrații fiscale din județ.
Pe lângă suma de 163.886 de lei, reprezentanții Curții de Conturi Suceava au solicitat și majorări de întârzieri de 52.314 lei, bani care urmau să fie recuperați din buzunarul directorului DGFP Suceava și al celor 6 șefi de administrații fiscale.
Numai că, Tribunalul Suceava a respins cererea Curții de Conturi ca nefondată, așa încât presupusele nereguli se dovedesc doar praf în ochi aruncat de oameni care par depășiți de legislație.
Somațiile către agenții economici, emise potrivit legii Nici cheltuielile de executare silită pe care DGFP Suceava le-ar fi angajat de la bugetul de stat, fără a fi recuperate, nu s-au dovedit reale. În baza documentației întocmite de controlorii Curții de Conturi Suceava, directorului executiv Petrică Ropotă și șefei Serviciului financiar-contabil al DGFP, Luiza Cecilia Robciuc, li se imputa suma de 89.452 de lei, reprezentând „plăți nelegale”, dar și a sumei de 1.192 de lei „foloase nerealizate”. Mai precis, aceste sume reprezintă costurile cu formularele pentru somațiile de plată trimise agenților economici din județ, care potrivit legii se suportă de la bugetul de stat.
Ca și în cazul precedent, instanțele de judecată le-au dat dreptate finanțiștilor și au respins sesizarea Direcției de Control Financiar Ulterior din cadrul Curții de Conturi Suceava.
Plângeri penale împotriva controlorilor de la Curtea de Conturi A treia decizie nefavorabilă Curții de Conturi Suceava în lupta surdă împotriva lui Petrică Ropotă vizează achiziția sediului Administrației Financiare Publice Orășenești Gura Humorului. Controlorii Curții de Conturi au stabilit că înregistrarea acestui mijloc fix la valoarea de achiziție nu este legală, considerând că statul a fost prejudiciat prin plata unei sume mai mari decât cea reală. Și acest aspect nu a fost bine documentat, motiv pentru care judecătorii de la Tribunalul Suceava au anulat decizia Curții de Conturi care stipula că imobilul de la Gura Humorului nu poate fi înregistrat ca mijloc fix.
Toate aceste abuzuri ale controlorilor Curții de Conturi Suceava au fost sesizate de finanțiști încă de la acea vreme. Împotriva controlorilor au fost înaintate plângeri penale, care sunt în curs de soluționare.
Decizii judecătorești
Ropotă câștigă pe bandă rulantă procesele cu Curtea de Conturi





