ROPCEA. Într-un uric din 18 februarie 1448, în care se menționează satul Storojineț pe Siret, se face precizarea „mai sus de Rubcea”.
În 3 iulie 1707, Sofronia, jupâneasa lui Ion Cuirar, fata lui Strătulat Volcensci, care primise danie, de la unchiul ei, Vasili Ropceanul, o jumătate „din sat Ropce”, vindea acea moșie, pentru 55 lei, vărului ei; Vasili Ropceanul.
Până în 1721, satul Ropcea aparținuse lui Vasile Ropcean, cel care stăpânea și Șcheia. Ropceanul a împrumutat niște bani (100 lei turcești, în 10 iunie 1720) de la episcopul Calistru al Rădăuților, cel care „s-a ocupat mult cu afaceri bănești”, și, cum Ropcean nu putea plăti datoria și camăta, adică 147 lei turcești, în 27 mai 1721, egumenul l-a lăsat fără cele două sate.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Robcia din Ocolul Berhometelor „40 – toată suma caselor”, însemnând 2 mazili, 2 ruptași, 2 panțiri, 2 popi, 2 femei sărace și 30 birnici.
Sat vechi răzeșesc, Ropcea mai avea, în 1775, 5 mazili, la care se adăugau 2 popi și 45 familii de țărani.
Printre mazilii satului Ropcea se numărau, Ursachi Sorocianul, Ion Coșătianul și Iordachi Alcazi.
Partea de sat a lui Ioniță Sorocianul și Ștefan Sorocianul, nepoții lui Toderașco Sorocianul și ai Mariei, va reveni, în 18 noiembrie 1776, copiilor lui Ioniță Sorocianul, Tudurachi, Gheorghi, Constantin, Marica și Irina, și fetei lui Ștefan Sorocianul, Soltana.
În 16 septembrie 1782, în fața Comisiei cezaro-crăiești de delimitare a proprietăților în Bucovina, Ursachi Sorocean, Iuon Cozma, Manole Borce și Nicolai Morțun declarau că stăpânesc, împreună cu rudele lor, trei sferturi din satul Ropce, moștenite de la ginerii lui Sorocean, Constantin Alcazi și Constantin Coșotan. În 1 iunie 1785, toți stăpânii din Ropcea aveau să se învoiască asupra stăpânirii părții de jos a satului de către Ursachi Coșotianul și de cumnații lui, Iuon Cozma și Manole Borce.
În 17 august 1785, Lupul Sorocean, feciorul lui Vasile, dăruia vărului său, Ursachi, feciorul lui Mihalache Grec, o treime din Poiana Sârbii.
În 3 februarie 1835, Ioniță și Zoița Brahă dăruiau fetei lor, Anița, jupâneasa lui Antohi Sorocean, partea lor din Ropcea, printre martori aflându-se și parohul Mihail Palievici. Sorocenii obținuseră părțile din Ropcea, la schimb, de la Iuon Ropceanul.
Biserica Adormirii Sfintei Maria din Ropcea a fost construită în 1864, pe locul bisericuței din 1786, slujită, în 1843, când avea 1.142 enoriași, de parohul Mihail Palievici, patron bisericesc fiind Nicolai de Barbul. În 1876, parohul Emanuel Palievici păstorea peste 1.676 suflete, patron bisericesc fiind Ioan de Barbul. În 1907, patroni bisericești erau baronii Nicolai și Natalia Hormuzachi, Nicolai cavaler de Flondor și evreul Herzl Achner, paroh fiind tot Emanuel Palievici, născut în 1836, preot din 1863, paroh din 1873, iar cantor, din 1900, George Antonovici, născut în 1828.
Din 1894, funcționau, la Ropcea, două școli cu câte 2 clase, iar din 1900, și o școală cu o clasă[2].
În 1896, „familii de răzeși și mazili sunt în Ropcea: Sorocean, Ianovici, Braha, Semaca (numele rusificat al familiei Șeptilici – n.n.), Jancoschi, Borcea, Onciul, Cuparencu, Volcinschi și multe altele. Biserica din Ropcea este făcută de răzeși, și cele două școale comunale, cu limba românească a învățământului, se află în două case de răzeși, anume una la domnul Georgi Volcinschi și una la domnul Dimitrie Sorocean. Portul fraților răzeși și mazili din Ropcea este cel românesc din vechime”[3].
„În josul Siretului, cam spre amiazăzi, odată cu drumul ce duce, de-a lungul grădinii și curților familiei boierești a Flondorenilor, dai, la o depărtare de jumătate de ceas, de alt sat frumos, cu multe amintiri din trecutul Bucovinei, satul Ropcea. De pe o ridicătură de deal lină, aripată, pe amândouă laturi, cu câte o rariște de stejari umbroși, drumul pornește repede, la vale, și dă în vatra satului răzășesc de odinioară.
Despre dealul acesta știu letopisețele Moldovei, ba știe și cântecul poporului, că iată cum sună stihurile Moldovencei, ce coboară, cu legăturica de vreascuri, din pădure, către cărărușa satului:
De la Ropcea, până-n deal,
Cade Leahul de pe cal;
Iar din Ropcea, mai la vale,
Umblă foametea călare”[4].
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 336
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 33, 1876 p. 70, 1907 p. 149
[3] DEȘTEPTAREA, Nr. 2/1896, p. 14
[4] EM. GRIGOROVITZA, Cum a fost odată / Schițe din Bucovina, București 1911, pp. 58, 59