Ronnie, Panti

Nu cred că am mai avut vreodată o duminică atât de încărcată cu prezența unor sportivi realmente excepționali, printre cei cinci la care fac trimitere numărându-se și Pantilimon, portarul lui Manchester City, devenit de alaltăieri și deținător al unui trofeu la câștigarea căruia a avut o contribuție cu totul extraordinară. Nu, Panti n-a scos cu totul extraordinar. Nu, Panti n-a scos mingi pe care scria „gol”, ci este coautor al golului decisiv, prin care City s-a desprins de la 1-1 la 2-1, degajând din propriul careu până aproape de celălalt o minge pe care parcă ar fi așezat-o cu mâna pe gheata coechipierului. Preluare, ținut mingea cât să mai vină ajutoare, deschidere-n stânga, centrare, șut și gol. Totul, repet, având ca punct de plecare degajarea excepțională a lui Pantilimon. Stau și mă întreb dacă mâine, în meciul contra Argentinei, va intra în poartă. Parcă văd că nu. În aceeași zi binecuvântată, am mai văzut la lucru într-un interval de 6 ore, și vârfurile fotbalului mondial: Ronaldo, Messi, Ibrahimovici. CR 7 a avut, din nou, ghinion cu carul, abia târziu reușind și un gol (dar ce gol!) care păstrează diferența dintre Real și Atletico la 3 puncte. Messi și-a făcut și el datoria, înscriind golul care făcea diferența de 2 (la ei, nu-i „scor periculos”!) dintre Barca și Nimeni, în timp ce Ibra n-a înscris, dar a dat niște pase de-a dreptul luminoase, cum nu am mai văzut de la Dobrin încoace. Toate minunățiile de pe gazon au pălit însă în fața recitalului susținut de cel mai spectaculos virtuoz al tacului, Ronnie O’Sullivan. Finala Welsh Open a fost încununarea seriei de show-uri ale lui Ronnie, de luni până duminică, timp în care a câștigat ba cu 4-0, ba cu 5-1 ori 6-2, scorul ăsta ultim servindu-l lui John Higgins în semifinală. În finală, Ronnie l-a avut ca adversar pe Ding. Se știe cât de dragi îi sunt în general chinezii lui Ronnie, astfel că la pauză (se juca „primul la 9”, deci un maximum posibil de 17 frames) nu s-a mirat nimeni că era 7-1. La reluare, Ding a câștigat primele 2 frames, și s-a făcut 7-3. A mai punctat și Ronnie: 8-3. A urmat nebunia: încheiere cu un break maxim: 147. Al 12-lea al carierei, prilej cu care Ronnie i-a bătut recordul lui Hendry. Îi mai trebuie vreo 42 de break-uri peste 100 ca să i-l bată și pe ăsta (are deja 733!) și încă două titluri mondiale. Pe primul îl va lua, sigur, luna viitoare.