Ronnie în recital



Mă îndoiesc că printre cititorii acestei rubrici se mai află mulți care să nu-mi cunoască fixațiile: Real Madrid, Ronaldo, Ibrahimovici, Federer, Hamilton. Printre ele, în nici un caz la urmă, se afla și numitul Ronnie O’Sullivan, cel mai spectaculos dintre toate numele enumerate, atât prin prestațiile din timpul competițiilor, cât și prin declarațiile sale ori biografia cu adevărat senzațională. Din păcate pentru el, dar mai ales pentru dv, cei care nu aveți răbdarea de a vă așeza pentru câteva ore în fața ecranului, spre a urmări măcar o partidă de snooker, dacă nu un întreg turneu, snooker-ul nu este un sport extrem de popular și în România, din motive lesne de dedus, dar greu de expus în scris, întrucât mi-aș face mulți dușmani. În regulă. Așadar, pe Ronnie nu prea am/avem prilejul de a-l urmări foarte des, întrucât, între 2 – 3 turnee pe an (cât a jucat în ultimii ani) el se îndeletnicește cu… alergatul! Uite-așa, de plăcere. Și ca terapie. Nici aici nu detaliez, dar vă recomand cartea lui, apărută de curând, intitulată „În fugă”. Această fugă pare să-l obsedeze și în timpul turneelor, unde realizează o medie de timp a loviturilor pe undeva între 15 și 17 secunde. Iar asta, timp de câteva ore, cât durează un meci. Prin comparație, cei mai rapizi dintre ceilalți, scot o medie în jurul a 24 de secunde, dar majoritatea peste jumătate de minut. Acum, în Masters-ul încheiat alaltăieri, unde Ronnie s-a dus după ce nu mai jucase de la Campionatul Mondial din aprilie 2015, după ce l-a executat cu 6 – 3 pe Mark Selby (care îi „furase” titlul în 2014), l-a bătut și pe actualul campion mondial, Stuart Bingham, cu 6 – 5, iar în finală a mai făcut o nefăcută: a fost condus cu 1 – 0 de outsider-ul Barry Hawkins. A urmat o serie de …10 (zece!) frame-uri consecutive, scorul final fiind deci de 10 – 1! Fără precedent într-o finală de masters, fără termen de comparație ca joc. Cele 200 000 de lire sterline câștigate înseamnă mai nimic în comparație cu salariile fotbaliștilor de oriunde în lume. De acești bani, însă, Ronnie oferă tot atâta bucurie spectatorului cât, să zicem, celebrul gol al lui Ibra din meciul cu Anglia.



Recomandări