La Galeria „Millenium”, din incinta Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, s-a deschis joi, în Săptămâna Luminată, expoziția personală de pictură a artistului plastic sucevean Ioan Bodnar.
Un „bucovinean sută la sută”
Expoziția, care etalează o selecție alcătuită din 42 de lucrări în ulei, poate fi privită ca o adevărată retrospectivă a activității artistice desfășurate de prof. Ioan Bodnar din anul 1984 până în prezent, peisajele și naturile statice cu flori fiind principalele genuri reprezentate.
Ioan Bodnar, care, așa cum a remarcat prof. Roman Istrati, este „bucovinean sută la sută”, a avut un parcurs constant în pictură, fără salturi și poticniri, și „și-a păstrat aceeași amprentă” realizând lucrări în care decupajele din natură, peisajele în care culorile se suprapun abundent și armonios, constituie pentru el o supapă prin care-și eliberează, din prea-plinul sufletului, emoțiile și sentimentele.
Alcătuiri cromatice trecute prin filtrul sentimentelor delicate
De fapt, așa cum a mărturisit Ioan Bodnar, în peisajele sale regăsim „culorile Bucovinei”, culori care definesc anotimpurile, fie că este vorba de albul predominant al iernii, de verdele vegetal crud și intens al primăverii și verii, sau de culorile ruginii ale toamnei.
Anotimp întârziat, iarna este cel mai frecvent reprezentată în peisajele sale, fiind anotimpul preferat al pictorului.
Naturile statice cu flori, alcătuiri cromatice trecute prin filtrul sentimentelor delicate, punctează vibrant întreaga desfășurare expozițională.
Lucrările lui Ioan Bodnar, rondeluri vizuale parnasiene cu glazură nostalgică, dezvăluie un artist care creează și expune cu emoția veșnicului debutant.
Înființarea Galeriei „Millenium”, „o idee bună”, care a rezistat în timp
Amintind că Ioan Bodnar a fost unul dintre inițiatorii înființării Galeriei „Millenium”, prof. Roman Istrati a subliniat faptul că acest lucru s-a dovedit a fi „o idee bună”, care a rezistat în timp și „nu a fost un proiect eșuat”.
Ion Bodnar este pictorul care a avut cea mai consistentă prezență în această galerie, în care a organizat până acum o serie de manifestări colective, expoziția de față fiind prima retrospectivă personală de o asemenea anvergură. O parte din lucrările expuse au fost realizate în cele cinci ediții ale Taberei Internaționale de Pictură „Bucovina – trecut, prezent și viitor”, proiect inițiat de Ioan Bodnar în calitatea sa de președinte al Uniunii Ucrainenilor din România – Ținutul Bucovina, derulat cu finanțare obținută de la Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României.
Cronica plastică
Rondeluri vizuale parnasiene cu glazură nostalgică





