– Supermarketurile Univers’all din Suceava și Târgu Mureș au fost vândute lanțului de magazine Romstal, care a plătit mai bine de 5 milioane de euro pe acestea
– Intrat în faliment, întregul lanț de magazine Univers’all, 14 la număr, se vinde bucată cu bucată, după ce peste 80 de companii cărora le datorau zeci de miliarde de lei vechi au depus împotriva lor cerere de faliment
– Băncile creditoare și-au recuperat deja sumele acordate, de trei ori mai mari decât cele datorate de Univers’all furnizorilor
Univers’all, primul supermarket pe care l-a avut Suceava, s-a închis la finele anului trecut, când întregul lanț, de 14 magazine, în marile orașe din țară, a fost “sufocat” de datorii și de concurența acerbă a altor mari lanțuri de magazine.
Pe “ruinele” sale se dezvoltă acum un alt lanț de magazine, Romstal, lider absolut pe segmentul de piață privind importul și comercializarea echipamentelor pentru instalații termo-hidro-sanitare, ceramică (gresie și faianță), corpuri de iluminat și echipament electric.
Clădirea magazinului Univers’all Suceava a fost cumpărată cu aproape 2,5 milioane de euro de către Romstal, la pachet cu supermarketul din Târgu Mureș, primul Univers’all din țară, pentru ambele, fiind plătite peste 5 milioane de euro.
Banii au acoperit parțial datoriile pe care Univers’all, intrat în procedura de faliment încă de la începutul anului, le are de plătit atât societăților furnizoare, cît și băncilor de la care a obținut credite de aproape 100 de miliarde de lei vechi.
Univers’all a părăsit cu totul județul de la 1 februarie, când și-a luat tot ce mai avea depozitat în clădirea din lunca Sucevei, cei aproape 4000 de metri pătrați de construcții și terenul, în suprafață de 11.000 de metri pătrați, fiind la dispoziția noului proprietar, Romstal.
– Decăderea Univers’all
La finele anului trecut, împotriva Univers’all au depus cerere de faliment peste 80 de companii, reprezentate de 21 de firme de avocatură. Conform hotărârii pronunțate luna trecută de Tribunalul București, Secția Comercială, firma, aflată în administrarea omului de afaceri Răzvan Petrovici, a fost declarată falimentară. Datoriile pe care Univers’all le avea la firmele furnizoare erau de aproape 30 de miliarde de lei vechi, pentru recuperarea acestora fiind desemnată firma “Urban și asociații”.
Încercările conducerii Univers’all, de a obține reducerea acestor datorii prin returnarea mărfurilor, a fost sortită eșecului, fiind considerată o contravenție.
Administratorul afacerii Univers’all, Răzvan Petrovici, care deținea jumătate din duty-free-urile din România, a recunoscut că aproape totul s-a bazat pe creditul furnizorilor, nu pe capitalul propriu.
„Univers’all nu a făcut față concurenței masive din domeniu, probabil și din lipsa unui management cu know-how internațional. Pe deasupra, compania a fost și foarte slab capitalizată”, a declarat Petrovici.
Univers’all este primul eșec de proporții de pe piața romanească de comerț, în ciuda faptului ca până la finele lunii octombrie 2006 a fost cel mai mare lanț de magazine en-detail, ca număr de magazine și cifră de afaceri.
Principala cauză pentru care magazinul Univers’all Suceava nu mai era vizitat decât de propriii angajați a fost deschiderea supermarket-ului Kaufland, mult mai bine amplasat și cu o politică de prețuri mult mai agresivă, deși o lovitură a reprezentat-o și deschiderea magazinului Metro. Situat în lunca Sucevei, în apropierea podului spre Ițcani, Univers’all Suceava a trebuit să recurgă la o politică destul de costisitoare pentru a-și asigura clientela. Zilnic, străzile Sucevei erau străbătute de maxi-taxiuri care transportau gratuit cumpărătorii spre Univers’all. Chiar și așa, numărul celor ce le călcau pragul a devenit de-a dreptul infim în momentul în care concernul german Kaufland a deschis un magazin mult mai mare aproape în centrul Sucevei, pe strada Universității, în apropierea unui vad comercial, Piața George Enescu.
Cei aproape 100 de angajați suceveni ai Univers’all și-au pierdut locul de muncă la finele lunii octombrie 2006, când conducerea magazinului le-a solicitat demisiile, caz în care nu beneficiau nici măcar de ajutorul de șomaj, iar pe ușa închisă a fost pus un afiș, pe care scria simplu „Inventar”.






