Romașcanu: Negocierile pentru Cumințenia Pământului au fost reluate, se va face o nouă evaluare



Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a anunțat, joi, că negocierile pentru Cumințenia Pământului au fost reluate și că se va face o nouă evaluare a lucrării, iar la finalul acesteia statul va decide dacă își exercită sau nu dreptul de preempțiune, informează Mediafax.
„Am reluat negocierile pentru Cumințenia Pământului. Nu sunt decât niște faze premergătoare. În discuția cu moștenitorii am picat de acord să existe o nouă evaluare de experți, un expert numit de dumnealor, un expert numit de ministerul Culturii, astfel încât să ajungem pe o evaluare finală. La sfârșitul evaluării, statul va decide dacă își exercită sau nu dreptul de preempțiune”, a precizat Romașcanu.
El a arătat că are în vedere finalizarea negocierilor cu moștenirorii până la sfârșitul anului, iar banii care au fost deja strânși să fie folosiți în acest sens.
„Eu îmi doresc ca acei bani să-i folosim. Dacă nu vom vom putea să facem acest lucru, conform Hotărârii de Guvern, ei trebuie rambursați. Există niște costuri legate de rambursarea acestor bani, sunt aceste comisioane bancare. Avem două variante: prima este să facem Ordonanță de Guvern astfel încât să punem în buget această sumă, fie să așteptăm rectificarea din noiembrie, când vom aloca banii pentru comisioane (…) Avem, cred soluții pentru rambursarea tuturor banilor”, a spus Romașcanu.



Recomandări

Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, despre Cumințenia Pământului: Comisioane de rambursare între 100.000 și 200.000 de lei. Când vor fi dați banii înapoi

Care sunt pedepsele dictate în dosarul fraudei la Evaluarea Națională în care a fost implicat fiul primarului din Salcea, Ilie Lungu

Cătălin Huțu, fostul director al Școlii Gimnaziale Salcea, a primit 1 an și 6 luni cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
Cătălin Huțu, fostul director al Școlii Gimnaziale Salcea, a primit 1 an și 6 luni cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere