Elevi ai clasei a IX-a Filologie de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni au pus, ieri, în scenă romanul pentru adolescenți „Aventuri pe șase roți”, scris de Tiberiu Avram. Scenariul și regia au fost realizate de dirigintele clasei, preotul profesor de limba română Bogdan Feștilă. Evenimentul a avut loc în cadrul unei ore de limbă română total atipice, la care au luat parte nu doar elevii de-a IX-a, ci și o altă clasă a profesorului Feștilă, de-a VI-a, profesori din liceu și părinți de-ai elevilor, care au solicitat să asiste, precum și autorul romanului, Tiberiu Avram, și unul dintre personajele cărții, Dan Lefter.
Cursul de limbă română cu tema „Instanțe narative în romanul memorialistic «Aventuri pe șase roți»” a început cu analiza cărții, efectuată atât din perspectiva copiilor de clasa a VI-a, cât și a adolescenților din clasa a IX-a. În călătoria cu bicicletele, în vara anului 1987, a adolescenților Tiberiu Avram, Dan Lefter și Daniel Gaftoniuc – Gațu, de la Gura Humorului până la Mamaia, adolescenții de astăzi au descoperit tema conflictului între generații, dorința de aventură, curajul și naivitatea, dorința de independență a protagoniștilor, dar și un tablou social al copilăriei în perioada comunistă.
Copiii de clasa a VI-a au caracterizat personajele – Dan: „slăbuț”, „fragil”, dar „membru de bază al echipei și deștept”, Tiberiu: „deștept”, „recunoscător”, „se bucura de viață” și „nostalgic”, și au întocmit o „hartă a călătoriei”, cu aventurile celor trei prieteni, locurile de campare, locurile fotografiate, bugetul călătoriei și timpii. Unul dintre băieți, Rareș, a spus că dacă inițial coperta ilustrată cu o fotografie alb-negru l-a dus cu gândul „la pozele bunicii”, după ce a început să citească romanul l-a captivat. „Dar coperta nu-mi place”, a spus el serios. Un alt elev, Gabriel, pasionat de romanele lui Jules Verne, a declarat hotărât că „Aventuri pe șase roți” i-a plăcut mai mult decât cărțile autorului său favorit. Acesta a afirmat că nu crede că pe el l-ar lăsa părinții să facă o astfel de călătorie, „oricât de cuminte aș fi”. De altfel, adolescenții au vrut să afle de la Avram și Lefter dacă și-ar lăsa copiii să meargă la mare cu bicicleta. Au fost surprinși de răspunsul ferm negativ al lui Tiberiu Avram și de „eu da, dar soția mea sigur nu”, al lui Dan Lefter. Argumentele legate de pericolul la care sunt expuși bicicliștii pe șosele la o astfel de călătorie, în România de astăzi, nu i-au convins pe băieți.
Profesori, elevi și părinți implicați = lectură, dezbateri, benzi desenate și teatru
Surprizele pregătite de gazde pentru invitați au fost benzile desenate din roman și sceneta inspirată din „Aventuri pe șase roți”. Liceenii au abordat teatrul cu inocență, naturalețe și curaj, demonstrând un joc scenic coerent, cu ritm și dozaj inteligent al replicilor, o trupă de amatori în devenire. Jurnalistul și scriitorul Tiberiu Avram a fost interpretat de Alexandru Sava, Tiberiu Avram adolescent – Alexandru Maldan, Dan Lefter- Ciprian Liță, Gațu – Antonio Apetrei, Mama lui Tiberiu Avram – Claudia Petriceanu, tatăl lui Tiberiu – Ruben Sologiuc, Centralista – Cosmina Solomon.
În sala de lectură a Centrului de Documentare al Colegiului „Mihai Băcescu”, adulții Tiberiu Avram și Dan Lefter i-au avut brusc în fața ochilor pe adolescenții Tiberiu Avram și Dan Lefter și pe Tiberiu Avram scriitorul, interpretați cu talent de liceeni din Fălticeni. Emoțiile stăpânite mai bine (Avram) sau cu dificultate (Lefter) s-au revărsat în aplauzele generoase și binemeritate de la final.
„Tinerii citesc, dacă li se dă să citească și dacă văd că în jurul lor se citește”, a fost concluzia preotului-profesor Bogdan Feștilă, exemplul cel mai bun fiind cele două clase de elevi care au arătat nu doar că lectura nu le este străină, ci și că înțeleg ceea ce citesc. Profesorul a spus că a fost pentru prima dată când a scris un scenariu după un roman, l-a pus în scenă cu copiii și a avut mai mult trac decât ei, la primul contact cu publicul.
La evenimentul de ieri a luat parte și cel mai tânăr cititor al romanului, Nicolae, fiul preotului Feștilă, în vârstă de doar 9 ani. „M-a văzut citind, m-a întrebat dacă poate citi și el această carte și evident că i-am răspuns că da”, a mărturisit preotul. Pe lângă exemplul personal, am spune noi, contează cel puțin la fel de mult modul în care profesorul reușește să facă atractivă lectura pentru elevi. De la preotul Feștilă se pot lua lecții în acest sens, pentru că rezultatele vorbesc de la sine.





