Atrăgător e în Praga nu numai că poți da câte o tură memorabilă prin orașul vechi, instalându-te în canapelele romanticelor trăsuri, conduse de vizitii stilați și trase de cai poate și mai stilați. Sunt caii de care vorbeam săptămâna trecută, cai cu alură impresionantă, cai care poartă câte o traistă legată de crupe, astfel încât neplăcutele baligi să nu intre în contact cu caldarâmul și să altereze plăcerea turiștilor de a se plimba la pas prin „Orașul de aur”, cum i se mai spune Pragăi.
La fel de romantice, de un romantism însă mult mai învecinat cu spiritul automatizat al noii noastre ere, sunt plimbările în automobilele vechi. Automobile de epocă, bine conservate. Sunt Ford-uri, Citroen-uri și Opel-uri solide, de dinainte de 1950, care te plimbă în pas de defilare, cântând marșuri hotărâte din motor. Sunt Moskvici-uri și Pobeda, fabricate de marele diriginte puturos de la răsărit, după idei despre care s-a spus nu fără temei că n-au fost chiar întotdeauna originale.
Dar sus, deasupra tuturor mărcilor de mașini, se află mămica locală, biruitoarea Škoda. Cu forme de un calm rotund, cu un motor care știe să se înhame mormăind la drum, cu o caroserie împrăștiind scânteieri de mobilă veche de nuc și mahon, decapotabilă pentru ca măria sa turistul să se bucure de vâjâiturile vajnice ale unicului, ale incomparabilului aer de Praga. Un aer plin de aerosolii pe care-i afli în mama tuturor berilor de pe fața planetei noastre, berea Pilsner Urquell.
Mă gândesc cât de potrivite ar fi astfel de raite turistice prin orașele noastre, chiar și prin orașele moldovenești. Raite în trăsuri trase de huțulii pe care-i prețuia împărăteasa Maria Teresa, dar raite și în mașinuțele noastre vechi, de pe timpurile comuniste sau chiar de dinainte.
Că aceste mașini există și funcționează o dovedește prezența lor la manifestațiile automobilelor vechi. Una dintre mărci ar fi Dacia 1100, cutiuța aceea fabricată în deceniul șase, care copia Renault 10. Ce mașină era Dacia 1100!
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
