Să vezi și să nu crezi!

Românitatea – „O tinichea!”



„M-am săturat ca tatălui meu să-i fie atârnată de gât ca o tinichea originea română!” – declară dna Marie-France Ionescu, care, între altele, nu acceptă celebrarea centenarului Eugen Ionescu în România (dramaturgul s-a născut la Slatina, în 1909). În funcție de dicteul umorilor personale, fiica scriitorului a interzis reprezentarea în străinătate a pieselor ionesciene puse în scenă de cunoscuți regizori români (Dabija, la Dublin) și obligă teatrele din țara natală a celebrului său tată să ortografieze, pe afișe, „Ionesco” în loc de Ionescu.
Vreme de decenii, pe timpul lui Ceaușescu, Ionescu a fost interzis în România. Acum, îl interzice dna Marie-France! Dictatura moștenitorilor în gestionarea drepturilor patrimoniale atinge, astfel, cota absurdului… ionescian și devine pur și simplu jignitoare pentru o țară și un popor plasate otova sub oprobriul „tinichelei legate de coadă”. Examinarea chestiunii presupune două abordări: una strict obiectivă, ținând de atestarea originii în conformitate cu realitatea actelor de stare civilă, și o alta de esență morală, reflectată de atitudinea noastră față de noi înșine. Dacă te-ai născut în tren, pe teritoriul Canadei, ești canadian și toată viața vei face uz de certificatul de naștere emis de autoritățile canadiene. La cetățenie poți renunța dacă dorești – ceea ce nu anulează cu nici un chip calitatea de născut canadian.
Eugen Ionescu, având și anumită ascendență evreească în familie, a văzut lumina zilei în România, până la vârsta de 25 de ani a scris și publicat în românește, opera lui se trage în bună măsură din filonul Pann-Alecsandri-Caragiale și, mai mult, a reprezentat oficial statul român în calitate de diplomat la Legația noastră de la Vichy. A fost dreptul lui să opteze, mai târziu, pentru altă cetățenie – ceea nu-i șterge datele de identitate anterioare. Comentariile postate pe internet la opreliștile dnei Marie-France o aprobă în covârșitoare măsură (!), ceea ce aduce în discuție, de această dată, chestiuni de ordin moral rezumabile prin sintagma tatuliciană „rușinea de a fi român”. Fără jenă de oprobiul strămoșilor, nouă ne este rușine de ceea ce suntem! Alții, cum or fi procedând în cazul marilor valori născute în postata țării respective? Maghiarii – de la care, ne place sau nu ne place, avem destule de învățat – mențin fără nici o ezitare în patrimoniul național numele unor laureați ai Premiului Nobel doar născuți în Ungaria, cum ar fi G.A. Olah ( a văzut lumina zilei la Budapesta, după care s-a școlit și a trăit în Canada), G. Hevery (născut la Budapesta, s-a format în Germania și s-a impus în USA), G. Bekessy (adus pe lume într-o maternitate din Ungaria, s-a remarcat în Anglia și s-a pensionat la Berlin), E.P. Wigner (și-a petrecut doar primii ani la Budapesta, spre a se impune apoi ca fizician în USA). Singurul Nobel bulgar, Elias Canetti, născut la Ruse, a părăsit țara la vârsta de 6 ani, consacrându-se în Anglia și Italia. Nici o clipă ungurii sau bulgarii nu s-au gândit să le conteste apartenența, prin naștere, la familia popoarelor respective și n-au considerat asta „o tinichea legată de coadă”.
Pe blog, la noi, originea română (și formarea ca intelectual) a lui Ionescu este considerată „o ipocrizie”, mai firesc ar fi „să lăsăm oamenii în pace să trăiască așa cum vor și le place; nu vă mai băgați în sufletul lor, atârnându-le forțat (?) de gât originea românească”, fiindcă „omul este ceea ce face, nu pietroiul lângă care s-a născut sau trăiește, nu ce este mama sau tata.” Nu putem trece cu vederea că fervenții susținători ai „neromânismului” ionescian combat cu argumente de tipul „sunteți niște securiști feseniști staliniști”, scriu cu greșeli de ortografie, fac acorduri de genul „rinocerii nu pricepe”, spre a conchide, într-o logică a absurdului suveran, că Ionescu n-are cum fi român câtă vreme-i… „monarhist superlucid”.
Sunt, desigur (în minoritate) și comentarii de tipul „nu îmi este rușine de tata și de neamul din care mă trag”, dar grosul intervențiilor rămân favorabile dnei Marie-France: „Mă închin în fața acestei doamne care știe bine ce are de făcut.” Eu aș spune, dimpotrivă, că fiica gestionează abuziv și păgubos moștenirea tatălui, sugerând o parșivă discriminare (francezii – superiori, românii – biată „tinichea”). Și că întreaga campanie „intelectuală” ce a așezat semnul egalității între patriotism și naționalism tinde să ne scoată din rândul europenilor prin voință și strădanie… proprii. Regretabil!



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție? (2)

Cu o experiență de 26 de ani în domeniu, constructorii de la Frasinul lucrează în forță la noul campus USV de la Moara

Cu o experiență de 26 de ani în domeniu, constructorii de la Frasinul lucrează în forță la noul campus USV de la Moara
Cu o experiență de 26 de ani în domeniu, constructorii de la Frasinul lucrează în forță la noul campus USV de la Moara