Romanița Iovan și-a prezentat la New York cea mai nouă colecție de modă, în cadrul circuitului Couture Fashion care are loc în paralel cu Săptămâna Modei.
Evenimentul a avut loc vineri seară, la Hotelul Waldorf Astoria din New York.
Inspirată din spectacolul „Alegria” al trupei Cirque du Soleil, noua colecție semnată de Romanița Iovan se remarcă prin culori pastelate și broderii fine, lucrate de mână.
„Celebrăm în acest an 20 de ani de activitate, iar prezentarea din această seară a fost o avanpremieră și doar o parte din spectacolul aniversar pe care îl vom susține la 3 octombrie, la București”, a declarat Romanița Iovan, prezentă pentru a cincea oară la New York, vineri seară, la Waldorf Astoria.
Tot cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de activitate, Romanița Iovan intenționează să lanseze o linie de haine comercială.
După București, următorul eveniment la care va participa va fi Săptămâna Modei de la Vancouver, a mai spus Romanița Iovan.