Românii vor putea circula, de la 1 ianuarie 2007, în toate țările membre UE, mai puțin Cehia, Cipru și Suedia, care impun anumite restricții, doar pe baza cărții de identitate, a declarat, miercuri, ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga.
Guvernul a aprobat în ședința de ieri o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
„În temeiul acestei modificări, cetățenii români care doresc să călătorească în statele membre au posibilitate de a prezenta la un controlul de frontieră, după caz, pașaportul individual sau cartea de identitate” a declarat Vasile Blaga.
În acest context, ministrul a făcut un apel ca toți cetățenii care au încă vechile buletine, să-și ridice cărțile de identitate.
Ministrul a mai arătat că Cehia și Cipru permit accesul în baza unei cărți de identitate cu condiția ca aceasta să aibă un cod de bare, lucru care nu se regăsește pe cărțile de identitate românești.
În ceea ce privește Suedia, ministrul Administrației și Internelor a arătat că negocierile continuă, întrucât autoritățile responsabile din această țară solicită ca pe cărțile de identitate să fie menționată cetățenia titularului.
„În România, carte de identitate au numai cetățenii români. Rezidenții primesc alte documente de călătorie . Cu Suedia purtăm discuții să încercăm să le explicăm care este procedura în România”, a declarat ministrul Blaga.
Minorii sub 14 care nu au cărți de identitate vor putea circula în statele membre UE pe baza unui pașaport individual sau dacă sunt trecuți pe pașaportul unuia dintre părinți, a mai precizat ministrul Administrației și Internelor.





