Românii vor parteneri cu simțul umorului, vorbăreți și previzibili



Românii consideră că partenerul ideal trebuie să aibă simțul umorului, să fie stabil și vorbăreț și să ducă o viață echilibrată, arată mai multe sondaje realizate de Neogen pe site-ul Noi2.ro, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Unul dintre sondaje relevă faptul că românii preferă persoanele cu simțul umorului, în detrimentul celor inteligente, care îi fac să gândească. Din cei 1600 de respondenți, 70% au spus că doresc un partener care să îi facă să râdă, decât unul care să îi facă să gândească.
De asemenea, peste 60% dintre respondenți au declarat că partenerul de viață trebuie să fie stabil și previzibil. Majoritatea femeilor preferă bărbații buni, sensibili. Totuși, circa 28% dintre femei sunt mai degrabă atrase de „băieții răi”.
Partenerul ideal ar trebui să fie în plus și vorbăreț, 60% dintre respondenți alegând persoanele vorbărețe, care nu au probleme în a-și exprima sentimentele, în defavoarea partenerilor care sunt buni ascultători.
Potrivit sondajelor, românii aleg mai degrabă să se apropie de persoanele despre care știu că sunt atrase de ei, decât să se îndrăgostească de cineva care trebuie „vânat”.
La capitolul carieră, românilor nu le plac persoanele foarte muncitoare, dedicate locului de muncă, chiar dacă sunt persoane de succes. Peste 90% dintre participanții la sondaje susțin că preferă persoanele cu o viață echilibrată.
Sondajele cu tema „Pe cine iubesc românii?” au fost realizate în luna ianuarie, pe site-ul de prietenii și matrimoniale Noi2.ro.