Peste 90.000 de români vor pleca în vacanțe de Paște, majoritatea în țară, și vor cheltui aproape 11 milioane de euro, hotelurile și pensiunile din destinațiile interne mărind tarifele față de anul trecut cu 12-15%, rezultă din datele transmise de Federația Patronatelor din Turismul Românesc, informează Mediafax. Astfel, aproape 87.000 de români vor merge în stațiuni din țară de Paște, nivel similar celor de anul trecut. Proprietarii de structuri de cazare din țară așteaptă, potrivit FPTR, încasări de peste 28 de milioane de lei în minivacanța de Paste, cu 14% mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut. Din aceste date, corelate cu estimările federației de anul trecut, rezultă că hotelurile și pensiunile din România au mărit tarifele cu 12-15% în acest an.Contactat de MEDIAFAX, vicepreședintele FPTR, Dragoș Răducan, a afirmat că hotelieriiRomânii vor cheltui pentru vacanțe de Paște 11 mil. euro nu au mai putut ține tarifele constante, așa cum au făcut-o în ultimii ani, din cauza scumpirilor din această primăvară. „În ultimii ani, din cauza scăderii puterii de cumpărare și, implicit, a reducerii numărului de turiști, proprietarii de structuri de cazare au ținut tarifele constante sau le-au crescut cu 1-2% pe an. Scumpirile din această primăvară a obligat hotelierii să majoreze tarifele, pentru că nu mai puteau face față cheltuielilor”, a explicat Răducan.El a spus că alături de cei 28 de milioane de lei cheltuiți pentru cazare, românii mai alocă alte 21 de milioane de lei pentru transport, masă și alte cheltuieli. În total, cheltuielile ajung la aproape 50 de milioane de lei, respectiv 11 milioane de euro. În topul preferințelor turiștilor se află, ca de obicei, pensiunile, unde sunt așteptați peste 63.000 de turiști.Datorită capriciilor vremii care permit practicarea sporturilor de iarnă în această perioadă, stațiunile montane vor fi și ele solicitate de românii care vor să petreacă Paștele la înălțime și să schieze.