Românii sunt ultimii din UE în privința disponibilității de a accepta concesii legate de viteza, mărimea sau autonomia mașinii pentru a proteja mediul, dar sunt pe locul al doilea în rândul europenilor, după bulgari, după ponderea celor care merg pe jos pentru deplasările zilnice.
Aproape 29% dintre românii chestionați au menționat mersul pe jos ca principal mod de transport pentru deplasările zilnice, ușor în urma bulgarilor (30,1%), în timp ce 30,3% folosesc un autovehicul, 26,5% transportul în comun, iar 5,2% bicicleta, potrivit unui studiu Eurobarometru.
Motocicleta este utilizată de 0,5% din români, iar alte modalități de transport de 1,5%.
Procentajul românilor care au declarat că nu se deplasează zilnic sau periodic, de 7%, este cel mai ridicat din UE, înaintea Bulgariei (5,8%) și Ungariei (4,1%).
Cipru conduce în rândul statelor unde populația folosește mașina sau motocicleta pentru transport (91% din respondenți). În Franța, Irlanda sau Slovenia, aproximativ două treimi dintre respondenți utilizează transportul motorizat.
România se plasează în partea de jos a acestui clasament, doar 31% din participanți la sondaj folosind un autoturism sau motocicletă pentru transportul zilnic. Doar Letonia și Ungaria, ambele cu 29%, au înregistrat un procentaj mai slab. În rândul ultimelor cinci state se numără și Slovacia și Bulgaria, cu 33% în ambele țări.
În privința compromisurilor pentru protejarea mediului prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon, românii, alături de letoni, sunt ultimii între cetățenii UE dispuși să accepte concesii legate de viteza mașinii. Astfel, 48% dintre românii consultați au afirmat ca probabil sau foarte probabil un compromis, 6% puțin probabil și 11% deloc probabil. Procentajul românilor care au spus „nu știu” sau „nu răspund”, de 35%, este cel mai ridicat la nivel comunitar. Cei mai deschiși la concesii în această privință sunt locuitorii din Cipru (87%), urmați de Luxemburg (84%), în timp ce media europeană este de 68%.
Procentajul românilor care consideră că ar putea accepta un compromis în privința dimensiunilor mașinii scade la 43% și ocupă tot ultimul loc în UE, în urma Olandei (46%) și Slovaciei (48%). Totodată, 9% consideră puțin probabilă o astfel de concesie, iar 10% deloc probabilă. Restul de 38% au afirmat „nu știu”, acesta fiind cel mai ridicat procentaj din rândul statelor membre. Respondenții din Grecia (80%) și Cipru (79%) sunt cei mai dispuși să cedeze legat de mărimea mașinii, peste media UE de 62%.
Românii sunt pe ultimul în rândul cetățenilor UE, împreună cu lituanienii, și când vine vorba de concesii legate de autonomia autovehiculelor. Doar 38% dintre românii chestionați ar fi dispuși la un compromis referitor la distanța pe care poate fi parcursă fără nevoia de a realimenta. O astfel de concesie este puțin probabilă pentru 12% dintre români, deloc probabilă pentru 9%, în timp ce procentajul de 42% al celor care nu au știut să răspundă este din nou cel mai mare la nivel european. Cea mai mare disponibilitate de a accepta un compromis legat de autonomia mașinii îl au ciprioții (75%), urmați de luxemburghezi (71%). Media UE este de 56%.
Costul autovehiculului rămâne important din perspectiva respondenților români, doar 43% fiind dispuși la concesii pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon, procentaj care plasează România pe poziția 25 în rândul statelor comunitare, înaintea Cehiei (42%) și Letoniei (41%). Participanții din Cipru (74%) și Luxemburg (68%) se situează pe primele locuri, în timp ce media europeană este de 53%. Din cei 18% respondenți români care s-au declarat inflexibili în privința costului, aproape jumătate consideră puțin probabilă o concesie, iar restul deloc probabilă. Procentajul românilor care nu au răspuns sau nu au știut să răspundă este din nou cel mai ridicat la nivel comunitar.
Schimbarea sistemului de taxe auto, ca înmatriculare și taxe de drum, cu unul care să ia în calcul utilizarea efectivă a mașinii, precum kilometri parcurși sau utilizarea acesteia la orele cu circulație intensă, ar avea susținere doar din partea a 36% dintre români. România se situează astfel între ultimele state din UE, pe poziția 24, devansând doar Portugalia și Estonia (câte 35%), respectiv Lituania (21%). Modificarea sistemului de taxe este respinsă de 26% din români, din care jumătate se opun cu tărie unor astfel de schimbări. Restul de 34%, cel mai ridicat nivel între statele UE, au afirmt că nu știu să răspundă. Cea mai mare disponibilitate au arătat-o cetățenii din Luxemburg (71%) și Italia (68%), în timp ce media UE se situează la 50%.
Sondajul a fost realizat în perioada 15 octombrie-19 octombrie 2010 și include răspunsurile a 25.570 de cetățeni europeni, dintre care 1.002 români, reprezentând 3,9% din total. Pentru România, interviurile au fost efectuate de institutul de sondare Gallup.