Românii: spioni și trădători!

Ori de câte ori apare la tv cancelarul austriac Nehammer, greu mă abțin să nu schimb postul! Imaginea de carabinier la Rimini (barbă de trei zile, păr cărunt tuns scurt și gelificat din belșug, zâmbet rău, privire țeapănă și rece, orgoliu de tip prusac și egoism cât cuprinde) i-a convins cumva pe concetățenii lui austrieci că foarte puțin școlitul Nehammer este cel chemat să apere și să reprezinte valorile naționale, spirituale și cetățenești ale Austriei moderne. Nu numaidecât în legătură directă cu mizerabila și absurda respingere a candidaturii noastre la Schengen readuc în pagina gazetei câteva mărturii privind statornica neiubire a austriecilor față de români și România, ci cu faptul că ignorăm Golgota suferințelor bucovinene sub împilare austriacă.
Alte nații s-au priceput să-și clameze insistent și convingător cele îndurate în preajma și-n răstimpul conflagrațiilor mondiale. Unele au obținut și consistente compensații pentru nedreptăți și abuzuri de tipul cărora românii par a le fi iertat demult, dacă nu și uitat. În anii Primului Război Mondial, comportamentul militarilor din țara în care s-au născut Hitler, Eichmann și Kaltenbrunner, Austria adică, față de populația Bucovinei amintește ororile naziste și staliniste, ba chiar, pe alocuri, le anticipează. O carte de care nimeni nu mai știe, publicată de clericul bucovinean Teodor Bălan, la Cernăuți, în 1929, aduce sumedenie de cumplite și incredibile informații de care pur și simplu la noi nu s-a prea făcut vorbire. Către sfârșitul primei conflagrații mondiale, viețile bucovinenilor ajunseseră la discreția oricărui jandarm austriac. Nu prea era nevoie de probe, trebuiau date exemple care să înfricoșeze populația. Românii fiind ortodocși, adică de aceeași confesiune cu inamicul (și nu catolici precum austriecii), se subînțelege că-s spioni și trădători.
Cel mai mult au avut de suferit preoții. Orice pâră, oricât de absurdă, le putea fi fatală. Preotul Iavorovschi a ajuns în fața Curții Marțiale sub acuzația „cu siguranță că a făcut spionaj în favoarea Rusiei”. Dovada: „în casa lui, scrisese ceva suspect toată noaptea”. Ce anume a scris și ce putea alimenta suspiciunea nu s-a ostenit nimeni să afle. O lipoveancă din Rădăuți a fost condamnată la 3 ani muncă silnică fiindcă în 1914, la intrarea rușilor în Rădăuți, „a avut o față radioasă”. Funcționarul vamal Iliescu, de la Burdujeni, a întors vizita colegilor de la Vama Ițcani, cum mereu se întâmpla între cei de aceeași profesie despărțiți de un biet pârâiaș (trece și acum prin spatele grădinii casei în care am copilărit!). Spionaj! Iliescu fost împușcat. Execuțiile „pilduitoare” se țineau lanț, cu sfidarea oricărui temei logic și legic. Cum situația pe front era îngrijorătoare, Austria nu găsea altă explicație decât duplicitatea criminală a românilor.
A fost acuzat de spionaj și un copil de 11 ani din Zastavna, care, în ograda casei sale, urcat pe o scară, încerca să închidă cu o scândură intrarea în cușca porumbeilor. Clar, a vrut să semnalizeze rușilor! Un copil de 15 ani din Cuciurul Mare a fost spânzurat (în prezența mamei sale!) de jandarmul Drescher, renumit pentru bătăile crâncene lăsate cu invalidități pe care le aplica băștinașilor „suspecți”. Pe unde trecea locotenentul Franz Trombey, lăsa în urmă spânzurători și spânzurați. Când nu spânzura (explica: din lipsă de timp), împușca în dreapta și-n stânga. Cei care aveau norocul să scape de al de Trombey și erau „judecați” de instanțele militare, ajungeau repede în ștreangul călăului adus special de la Budapesta. Pentru ușurarea procedurilor, s-a construit o spânzurătoare cu scripete chiar în curtea Tribunalului din Cernăuți: din sala de judecată, direct la eșafod!
Dacă, totuși, acuzele se vădeau prea de tot bazaconii, românul împricinat era achitat, dar nicidecum pus în libertate, ci trimis automat în lagărul Thalerhof, unde au murit mii de bucovineni și-n care medicul lua temperatura bolnavului de departe, cu termometrul legat în vârful unui băț, ca să nu se atingă de necurățeniile internării…
Cartea lui Teodor Bălan, extrem de documentată, oferă zeci și sute de alte exemple triste și revoltătoare: nesfârșite liste de victime, alături de consemnarea unor orori inventate nu de naziștii germani, ci, iată, chiar de străbunicii celor care, azi, își clamează cu inocență europenismul și neutralitatea, fără a uita să-și afișeze disprețuitorul antiromânism. Austriecii nu ne-au iubit niciodată! Nu că noi am fi topiți de dragul și dorul lor – dar rămâne în continuare de mirare cum firmele austriece aciuate în spațiul mioritic o duc mai bine decât în sânul lui Avram!