Sondaj German Marshall

Românii rămân pro-americani și pro-extinderea UE



Un studiu anual al opiniei publice americane și europene, intitulat „Tendințe transatlantice 2006”, realizat de Fundația German Marshall și dat publicității miercuri, relevă faptul că românii rămân pro-americani și pro-extinderea Uniunii Europene.
De asemenea, din sondaj reiese că românii susțin rolul de lider al SUA pe plan mondial (48%), alături de britanici (51%) și olandezi (48%).
Pe de altă parte, românii se află sub media europeană în ceea ce privește ideea că UE ar trebui să exercite o conducere puternică în relațiile internaționale (66%) și, la fel ca restul est-europenilor cuprinși în sondaj – bulgari (56%), polonezi (70%) și slovaci (50%) -, se arată mai degrabă sceptici privind rolul Uniunii în lume.
Românii sunt cei mai puternici susținători ai președintelui american George Bush (42%), dintre toți cetățenii celor 13 state care au participat la acest sondaj, cu două procente mai mult chiar decât americanii (40%) și mai mult decât britanicii (20%), polonezii (40%), slovacii (23%) și bulgarii (20%).
De asemenea, românii au înregistrat cea mai mare rată de răspunsuri „da” în ceea ce privește faptul că relațiile UE-SUA pe probleme de securitate și diplomatice ar trebui să fie mai strânse (51%), față de SUA (45%), Marea Britanie (19%), Germania (23%), Franța (30%), Italia (35%), Polonia (41%) sau Bulgaria (24%).
Repondenții din România sunt printre cei care susțin cel mai mult continuarea extinderii UE (85%), crezând că primirea a noi state în Uniune va întări acest organism. În alte țări europene, au fost indicate rezultate ceva mai mici: Bulgaria (82%), Polonia (77%), Slovacia (73%),Franța (54%), Germania (48%), Marea Britanie (62%).
– Românii sunt mai sceptici în ceea ce privește implicarea statului în combaterea terorismului
Alături de cetățenii din Marea Britanie (62%)și Olanda (66%), românii cred că NATO continuă să joace un rol esențial pentru securitatea țării lor (63%), comparativ cu Bulgaria (58%)Italia (52%), Polonia (48%), Franța (59%).
La fel ca ceilalți est-europeni, românii sunt mai sceptici în ceea ce privește implicarea statului în combaterea terorismului, fiind mai degrabă interesați de respectarea drepturilor omului. Întrebările s-au referit la susținerea Guvernului în monitorizarea convorbirilor telefonice, a comunicării pe internet, instalarea unor camere video în locurile publice, monitorizarea tranzacțiilor bancare. În cazul internetului, 34% dintre români sunt de acord cu această măsură pentru prevenirea actelor de terorism (Bulgaria – 43%, Slovacia – 33%,Polonia – 58%, față de Olanda – 68% sau SUA – 54%, Marea Britanie – 59%), 67% cu instalarea camerelor video (Bulgaria – 85%, Polonia – 85%,SUA – 71%, Marea Britanie – 84%), 32% cu ascultarea convorbirilor telefonice (37% în Bulgaria, 27% în Slovacia, 33% în Polonia, 55% în Olanda, 41% în Italia), iar monitorizarea tranzacțiilor bancare ar fi sprijinită de 45% dintre români (dintre bulgari – 55%, dintre slovaci- 41%).
O altă întrebare din sondaj se referă la un „indice de temperatură” care să evalueze sentimentele față de anumite țări, instituții și oameni, pe o scară de la 0 la 100, în care 0 înseamnă „foarte rece” și 100 „foarte cald”. Românii au, în general, sentimente mai curând calde față de majoritatea țărilor, au cele mai calde sentimente față de SUA (73%) dintre toate statele participante (Bulgaria – 52%, Polonia – 59%, Germania – 53%, Marea Britanie – 64%) sau față de Uniunea Europeană (82%).
Sondajul a fost realizat, al cincilea an consecutiv, de către Fundația German Marshall din SUA împreună cu Compagnia di Sao Paolo din Torino, cu sprijinul unor fundații din Spania și Portugalia. Întrebările vizează atitudinile privind politica externă, rolul UE, NATO și SUA, terorism, problemele globale, poziția Chinei în lume, extinderea UE etc.
Datele au fost culese din 12 state europene (Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Spania, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Bulgaria și Turcia) și Statele Unite ale Americii, eșantionul fiind de aproximativ 1.000 de persoane din fiecare țară, bărbați și femei, cu vârste peste 18 ani, marja de eroare fiind de +/- 3%. Interviurile au fost realizate telefonic în toate țările, mai puțin România, Slovacia, Polonia, Spania, Turcia și Bulgaria.
Rezultatele au fost prezentate, într-o conferință de presă, de directorul de cercetare al Societății Academice Române, Sorin Ioniță, și de șeful Biroului GMF din Belgrad, Ivan Vejdova.



Recomandări

Cockteil…cu amor, umor și poezie. România eternă

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi cere premierului Bolojan să spună dacă România importă gaze din Rusia, împotriva sancțiunilor internaționale

Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice
Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice

Cockteil… cu amor, umor și poezie. De la Petru cel Mare la Vladimir Vîsoțki