Miercuri, 4 octombrie, este prevăzută ca „Ziua porților deschise la Depozitarul Central”, în cadrul căreia – între orele 9.00 și 15.30 – instituția va elibera gratuit extrase de cont celor care doresc să afle concret ce dețineri mai au pe piața de capital, informează Mediafax.
Pentru a intra în posesia extrasului de cont, doritorii trebuie să se prezinte personal la sediul instituției din București, B-dul Carol I nr. 34-36, etajul 3, cu actul de identitate în original.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, Depozitarul Central, Bursa de Valori București și Uniunea Camerelor de Comerț Bilaterale din România organizează, în săptămâna 2-8 octombrie, o serie de evenimente care au drept scop conștientizarea importanței și rolului educației financiare.
În marja acestui program, Depozitarul Central – instituție care are rol, între altele, și de registru al acționarilor – va elibera gratuit extrase de cont. Obținerea unor astfel de extrase de cont, care în mod normal se eliberează contra unor sume modice, s-a dovedit a fi foarte utilă în anii trecuți, după ce mai mulți români au fost identificați ca datori la Fisc cu sume de aproximativ 500 de lei pentru că erau acționari fără să știe și au fost înregistrați ca încasatori ai unor dividende chiar și de numai 1-2 lei. Mulți dintre acționarii care au primit titluri de proprietate în cadrul Programului de Privatizare în Masă (marea „cuponiadă“ din anii ’90) mai dețin încă acțiuni reziduale la Societățile de Investiții Financiare chiar dacă și-au vândut cupoanele. Aceste dețineri reziduale, de 1-2 lei, sunt tratate fiscal ca „venituri din investiții“ și taxate cu sute de lei pe an.




