Românii ocupă primul loc între imigranții care comit agresiuni sexuale în Italia, arată un studiu care centralizează date ale Ministerului italian de Interne, transmite pagina online a agenției ANSA. Proporția străinilor care comit agresiuni sexuale în Italia a crescut de la 9 la 40 la sută în ultimele două decenii, arată studiul „Imigrație și siguranță publică”, realizat de sociologul Marzio Barbagli, de la Universitatea din Bologna.
Potrivit studiului, între imigranții care comit agresiuni sexuale, românii ocupă primul loc, urmați de marocani și albanezi.
„Este vorba de un nivel alarmant, deși, în general, nu putem ști cu exactitate dacă numărul violurilor chiar a crescut, cum susține presa. Doar o mică parte din agresiunile de acest fel sunt denunțate”, explică sociologul italian.
În privința naționalităților, în perioada 2004 – 2007 se observă o creștere a agresiunilor sexuale comise de români (de la 170 la 447). Românii sunt urmați de marocani (243-296), albanezi (127-153), tunisieni (80-121), peruani (22-40), și ecuadorieni (30-35).
În ceea ce privește naționalitatea victimelor, Barbagli subliniază că majoritatea cazurilor de viol vizează persoane din aceeași comunitate. Spre exemplu, în perioada 2004 – 2006, dintre violențele comise de români, 35,4 la sută au vizat italience, iar 46,6 la sută românce.
Dintre violurile comise de italieni, 84,2 la sută au vizat italience, patru la sută dintre victime au fost românce, 3,4 la sută femei din alte țări europene; 2,1 la sută din victimele violurilor din Italia au fost femei sud-americane, iar 1,5 la sută africane.