Reformă

Românii, obligați să își facă analize, gratuit, prin medicii de familie



Românii, obligați să își facă analize, gratuit, prin medicii de familie
Românii, obligați să își facă analize, gratuit, prin medicii de familie

– Ministerul Sănătății va aloca sume importante medicilor de familie, pentru a realiza seturi de analize pacienților. Examinarea va fi gratuită, dar obligatorie. Cei care nu vor merge să-și facă analizele gratuit, vor plăti ulterior. Iar responsabilitatea este atât a cetățeanului, cât și a medicului“, a declarat ministrul Sănătății
Ministerul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat, vineri, la Broșov, că toți românii vor fi obligați să-și facă analizele, gratuit, prin intermediul medicilor de familie, a căror remunerație se va dubla.
Ministerul Sănătății va lansa, în noiembrie 2006, un program de reformare a medicinei de familie care prevede ca, până în decembrie 2007, să fie evaluată starea de sănătate a tuturor cetățenilor României, cu fonduri alocate de la minister.
„Până în decembrie 2007, vom ști care e adevărata stare de sănătate a populației. Pentru aceasta, Ministerul Sănătății va aloca sume importante medicilor de familie, pentru a realiza seturi de analize pacienților. Examinarea va fi gratuită, dar obligatorie. Cei care nu vor merge să-și facă analizele gratuit, vor plăti ulterior. Iar responsabilitatea este atât a cetățeanului, cât și a medicului“, a declarat ministrul Sănătății, într-o conferință de presă.
Nicolăescu a precizat că acest program este sustenabil financiar, urmând ca bugetul alocat medicinei de familie să fie suplimentat, din fondul de sănătate, cu 1.500 miliarde de lei vechi și să ajungă astfel la suma de 4.000 miliarde lei vechi, ceea ce ar reprezenta șase la sută din totalul fondurilor Ministerului Sănătății.
Ministrul Sănătății a declarat că speră ca aceste fonduri să se dubleze în 2007, medicina de familie urmând să primească 8.000 miliarde de lei vechi.
Prin intermediul acestui program, ministrul Sănătății spune că vor fi depistați la timp bolnavii cronici, care vor fi apoi incluși în programe speciale de tratament.
„Aceasta va conduce automat, pe termen scurt, la o creștere a cheltuielilor din bani publici, însă pe termen lung, aceste cheltuieli vor scădea, iar prevenția va fi mai eficientă din punct de vedere economic. Cu alte cuvinte, sănătatea va cheltui mai puțin pe partea spitalicească”, a adăugat Nicolaescu
În ce privește sursa financiară, ministrul Sănătății a precizat că banii provin din taxa pe viciu care va fi alocată pentru cheltuielile din sănătate, începând din 2007. „Sursa financiară o avem din taxa pe viciu, din care se va aloca anul viitor între 200 și 300 milioane de euro, din totalul de 400 milioane de euro pe care estimăm că îl vom colecta“, a spus Nicolaescu.
Totodată, ministrul Eugen Nicolăescu a promis că medicii de familie vor avea un salariu dublu față de cel din prezent. „Medicii de familie au fost obligați să facă două lucruri simple: dădeau trimiteri la medici de specialitate și scriau rețete. O postură nedreaptă pentru medicul de familie, căruia trebuie să-i redăm demnitatea și statutul de specialist. În Anglia, medicul de familie este considerat o instituție, și așa trebuie să fie și la noi“, a spun ministrul Sănătății.



Recomandări

Andreea Anița, internată la Spitalul Colțea din București după ce medicii au descoperit o infecție severă

Andreea Anița, internată la Spitalul Colțea din București, după ce medicii au descoperit o infecție severă
Andreea Anița, internată la Spitalul Colțea din București, după ce medicii au descoperit o infecție severă

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER

Doctorii din Ucraina interesați să profeseze în România sunt ținuți departe de spitale, deși acestea se confruntă cu deficit de medici

Doctorii din Ucraina interesați să profeseze în România sunt ținuți departe de spitale, deși acestea se confruntă cu deficit de medici
Doctorii din Ucraina interesați să profeseze în România sunt ținuți departe de spitale, deși acestea se confruntă cu deficit de medici