Un profesor de psihiatrie celebru spunea cândva că „un om gras e un om nesimțit”. Adică doar nesimțirea îl face să nu-i pese cât e de respingător fizic.
Cugetarea lui, destul de adâncă, trebuie ajustată. Nu omul gras e nesimțit, nu simplul durduliu. Ci obezul, umflatul. Și nu obezul nefericit, care s-a ales cu greutatea suplimentară din cauza unei boli. Ci obezul de plăcere, obezul benevol, care își găsește plăcerea fundamentală în viață băgând în el nu cu lingura, ci cu lopata. Sau cu lingura cât lopata. Grăsuțul, dolofanul, durduliul, grasul este omul cu doar câteva kilograme în plus. Obezul are peste greutatea normală câteva zeci de kilograme. Uneori 50, 60 sau chiar 70 de kilograme. Abia de mai suflă. Dar nu s-ar depărta de farfurie, nici să-l spinteci.
Românii obezi și româncele obeze ar trebui să plătească o taxă pipărată de mediu, în funcție de capacitatea cilindrică a mațelor din proprietate. Dacă ne plângem de poluarea atmosferică produsă de gazele emise de mamiferele ierbivore, nu văd de ce trebuie să tratăm cu indiferență gazele bipezilor umflați cu pompa hidraulică. Că doar și ei poluează natura, ohoho, chiar mai dihai decât bietele rumegătoare.
Cantitatea de dejecții produsă de un obez cântărind 150 de kile este de „n” ori mai mare ca aceea produsă de o persoană normală la greutate și la mațe. La fel stau lucrurile și cu gazele eșapate. Nu-i normal ca o fată drăguță, finuță și slăbuță, ale cărei gaze firești, fiziologice, sunt de o timiditate exagerată, să fie tratată cu aceeași măsură ca o individă ori individ cu un burdihan încăpător cât portbagajul unui Nissan „patru ori patru”.
Totodată, nenumărații români obezi și nenumăratele românce obeze ar fi bine să stea acasă și să nu se încumete să scoată nasul din casă de sărbătorile care se apropie. Pericolul de a fi confundați cu animalul vedetă al lunii decembrie – de la care luăm slăninuța și caltaboșii – este mult mai crescut ca în restul anului.
Nu glumesc. Cod galben.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
