Fascinați de spectacolul de sunet și lumini oferit de DNA – trupă de artiști care-și începe numărul fix în momentul în care muritorul de rând întoarce capul spre gamela goală – românii n-apucă să se plictisească. Abia dacă apucă să moară, unii dintre ei, abia dacă apucă să-și dea obștescul sfârșit, cu ochii zgâiți în televizoarele confiscate de serialul ”Fiecărui personaj – o pereche de cătușe”.
De câteva zile execută impecabil numărul cu cătușe primarul Craiovei, Antonie Solomon, artist al tranziției cunoscut mai întâi pentru excese antisemite și antițigănești (un pic de fascism de Jiuleț), apoi pentru iutea lui trecere de la un partid de stânga la unul de dreapta (asta dacă acceptăm anomalia că PD-L, membru până ieri al Internaționalei Socialiste, s-a făcut brusc liberal), și nu în ultimul rând, cunoscut pentru numerele de scenă din campania electorală, unde a jucat vodevil alături de Traian Băsescu, aspirant atunci la o nouă președinție și Mircea Dinescu, poet și „moșier”.
Cu toate că-mi repugnă spectacolul cu cătușe, chiar când sunt potrivite pe încheieturile unor indivizi care le merită, m-am binoclat și eu la scenetele succesive transmise de mai toate televiziunile – Solomon coborând, cu mâinile împreunate, băgate una în mâneca celeilalte, de parcă i-ar fi fost frig și n-avea mânuși, Solomon împins cu discreție în duba de recoltat borfași a poliției, Solomon urcând pe drumul arestului de 29 de zile.
În mod admirabil, primarul Băniei s-a prefăcut că n-are cătușe, iar râsul lui, trădând siguranță de sine, era cel de pe scena electorală când îl îmbrâncea pe unul dintre palavragiii de pe micul ecran, vinovat de scăpări critice la adresa cârmuirii, pe malul de dinjos al Dunării, unde să exerseze cinci ani bulgara. Sigur, uitându-te cu lupa la mimică, puteai citi o scamă de spaimă și un noian de nedumerire, adică să mi se întâmple mie asta, eu, care de la pasopt, neicusorule, lupt și dă-i și dă-i, patriot și devotat lui nea Băselu, pe care, vorba aia, l-au ales și cu cărca mea de voturi. Auzi, că cică aveam niște amărâți de 200.000 de euro în noptieră acasă, 50.000 în buzunar și 100.000 de euro în sertarul biroului! Păi ăsta-i motiv de arest? Că i-am primit de la cineva? Normal că i-am primit de la cineva, că doar nu-i fabricam eu, ferească Sfântul, de ajungeam falsificator de bani și atunci, da, eram un borfaș, dar așa, care-i chestia?
Mă rog, Solomon mimează fără cusur, fără să i se vadă morcovul din cur, siguranța de sine. Ceva, parcă din Biblie, vine pe dedesubt, un fel de ”Doamne, Doamne de ce m-ai părăsit?” L-a părăsit Traian Băsescu pe Solomon, nu rege din Vechiul Testament, ci primar al Craiovei? Este președintele nerecunoscător după travaliul financiar și de avânturi sufletești al propagandistului oltean, din campania prezidențială? A lucrat cu EBA, răsplătită gras pentru niște poze, a lăudat-o pe Elena Udrea, „strălucit intelectual”, „o femeie cultă”, a spus despre Băsescu mai mult decât a spus în viața lui despre femeia iubită și despre divinitate. Laudele unsuroase n-ajută la nimic? Păi atunci e nedreptate în România. Solomon, senin și zâmbitor în cătușe, trăiește totuși îndoieli de sorginte metafizică, mai ales că până și doamna Monica Macovei, aia de stătea în spatele lui pe scena din Craiova, îi vrea excluderea din partid. Să mai crezi în muieri, să mai crezi în cineva pe lumea asta!
A greșit cu ceva primarul, dincolo de bacșișurile uzuale de câteva sute de mii de euro, pe care le-a uitat prin buzunare? Banii ăia și întâmplările evocate de procurori sunt știute de doi ani. De ce acum? Niște bani negri, mulți, s-au mișcat cică în campania electorală în folos portocaliu. De ce nu l-au arestat pentru această risipă ilegală atunci? A scăpat el vreo vorbă necugetată, cum a scăpat zice-se Ritzi, care s-a lăudat că se duce ea la Băsescu, vedeți voi, iar Băsescu a aflat și s-a enervat pe mucoasă? Cam prea multă familiaritate. Nu vă așezați, zicea președintele, decât pe scaunele pe care vi le arăt eu. O fi râvnit Solomon la vreun scaun mai înalt, o fi pus piedică – așa circulă zvonul prin târg – unei firme cu susținere de la București, încurcând niște afaceri de anvergură?
Oricum, era nevoie de acest spectacol, cu destule elemente de noutate. Prea se aud tare ghiorăiturile de mațe, prea gâfâie națiunea, sufocată și împovărată de biruri, șomaj, sărăcie. Încep să vadă muribunzii că mor. Nu se poate. Nu-i uman. Să nu mai aud un geamăt! S-a înțeles? Un pic de morfină pentru națiunea cuprinsă de metastaze, ce dracu!
