Invitație

Românii, la prima dezbatere publică la nivel european ca membri ai UE



Românii interesați de politicile anti-tutun își pot comunica punctele de vedere referitoare la problema fumatului până la finalul lunii mai, Comisia Europeană urmând să țină cont de acestea în elaborarea unor noi măsuri menite să reglementeze fumatul în spațiul public din țările UE.
Întrucât un sondaj Eurobarometru arată că peste 80 la sută din cetățenii Uniunii Europene sunt de acord cu interzicerea fumatului la locurile de muncă și în spațiile publice închise și 79.000 de adulți mor anual din cauza fumatului pasiv, politicile europene antifumat trebuie reconsolidate, iar acest proces nu poate fi derulat fără o consultare publică a europenilor.
Astfel, Comisia Europeană, prin Agenția Națională română Antidrog, îi invită pe români, în calitate de cetățeni europeni, să-și spună punctele de vedere în acest domeniu.
„În condițiile în care toate statele membre dispun de o legislație ce vizează limitarea expunerii la fumatul pasiv și a efectelor sale nocive asupra sănătății, Comisia Europeană consideră că o politică comprehensivă în acest domeniu va aduce multiple beneficii sănătății populației. Astfel a fost adoptată, la 30 ianuarie 2007, Cartea Verde intitulată «Spre o Europă fără fum de țigară: opțiuni politice la nivel UE»”, se precizează în document.
Cartea Verde, denumirea pe care o poartă această consultare populară, analizează practic efectele economice negative și consecințele nocive asupra sănătății asociate fumatului pasiv, sprijinul public pentru interzicerea fumatului și măsurile luate până acum, la nivel național și european.
„Sunt analizate avantajele și dezavantajele diverselor măsuri cu sfere de aplicare diferite, inclusiv interzicerea totală a fumatului în toate spațiile publice închise și diferitele excepții (de exemplu pentru restaurante și baruri)”, susține Agenția Națională Antidrog (ANA).
Totodată, prin ANA, Comisia Europeană îi invită pe români să își exprime opinia în legătură cu măsurile politice cele mai adecvate pentru realizarea mediilor antifumat, precum introducerea unor măsuri voluntare, coordonarea și schimbul de bune practici între statele membre, o recomandare a Comisiei sau a Consiliului sau o legislație UE obligatorie.
Cei interesați să transmită punctele lor de vedere Comisiei Europene o pot face prin intermediul ANA, la adresa de email prevenire@ana.gov.ro
„Înainte de a decide asupra viitoarelor măsuri, Comisia Europeană va analiza răspunsurile și va întocmi un raport cu principalele concluzii ale consultării publice”, îi asigură ANA pe românii interesați să participe la dezbatere.