Românii în Italia Alessandrei Mussolini, sau ce face Ciocârlia față cu o textieră mediocră de cântece antiromânești

Siguranță națională prin îngeri fasciști
După Marile Migrații (Volkerwanderung) din Europa secolelor al IV-lea – al VI-lea, nu a mai existat un val de exiluri, migrații și dizlocări etnice de proporția celui cu care suntem contemporani după căderea Cortinei de Fier. Antrenați în valurile migraționiste de astăzi, aflați în căutarea unei slujbe onorabile, a unui salariu și a unui acoperiș deasupra capului, departe de România pauperă post-decembristă (pauperă din două motive : 1. falimentul regimului comunist și 2. jaful național mafiot post-ceaușist produs de « elitele » ce au confiscat puterea), cetățenii români cad, din ce în ce mai mult, victime presiunilor politice din țări de imigrație în care aleg să muncească – cinstit, pentru copleșitoarea majoritate a exilului românesc. Un exemplu : cazul Italiei. Asupra românilor, discreditați acum în bloc și supuși tehnicii de etnicizare a conflictualităților inerente post-aderare, se trage cu artileria grea a manipulării opiniei publice italiene și internaționale. Citez din discursul foarte sonor public al doamnei Alessandra Mussolini, care este o cunoscută și înfocată adeptă a raționamentelor fasciste, totalitare : « Siguranța a devenit o problemă națională, de când a intrat România în Europa ». Mă gândesc în această clipă la sutele de filme despre asasinatele politice comise de extremele de toate culorile din Italia (eram adolescentă când am citit, bunăoară, în Paris Match, și am privit cu spaimă fotografiile luate în automobilul unde a fost găsit cadavrul politicianului Aldo Moro, asasinat de Brigăzile Roșii în 1978).
Erau filme delicioase, alea cu Cosa Nostra, Decebal și Traian
Mă gândesc de asemenea la zecile de lung-metraje de calitate despre temuta (brrrr !) mafie siciliană Cosa Nostra care comandă prin tradiție în Italia, urmând un mecanism antropologic ritual secret și rigid bazat pe delincvență, asocieri în vederea comiterii de infracțiuni împotriva proprietății și anti-statale, cât și pe justițiarism criminal (toate filmele spuneau povestea Italiei însângerate, se știe). Cosa Nostra italiană a exportat și dezvoltat logistică și resurse umane de « calitate » în Statele Unite, creându-le și americanilor probleme imense de securitate internă, că’ tot au rămas ei, din păcate, singurii care încearcă să apere valorile democrate, liberalismul economic, multiculturalitatea și diversitatea, cu toate imperfecțiunile cunoscute -criticate, în fața ascensiunii actuale uriașe a extremismelor scoase la lumină de noul umanism globalizator, în fapt fascistoid, cuplat cu terorismul. Dar tot Cosa Nostra a favorizat unor genii ale cinematografiei americane (ex. Marlon Brando, fascinant, nu ? !) să creeze roluri ca Nașul – Căpetenia tuturor căpeteniilor, iar apoi astfel de modele artistice au fost preluate cu succes (deh, cultura dă dependență și mimetism !) de micii noștri haiduci locali ceva mai balcanici peste care au dat, de câteva ori în istorie, coloniștii romani sosiți la vânătoare și fecundare colonială. Dacă doamna Alessandra Mussolini a uitat că suntem latini ca și domnia sa, că și noi « de la Rîm ne tragem » și că, împreună, avem același cod genetic, același temperament, cutume asemănătoare și aceleași Cojones sociologice, eu o voi invita pe cheltuiala mea în România într-o vacanță civilizatoare și plină de rememorări strămoșești comune. Un film de-al lui Sergiu Nicolaescu despre tradiționala prietenie dintre Decebal și Traian, într-o seară elegantă…
SOS pentru românii din Italia
Fără a nega unele aspecte tragice, dar rare (dacă se raportează la numărul predominant de români perfect integrați), legate de câțiva infractori (de care se ocupă, de bine, de rău, Justiția italiană și MAE din România, media italiene și românești), nu avem motive a sta deoparte în fața valului de amenințări și persecuții declanșat asupra conaționalilor noștri de propaganda antiromânească tendențioasă. Campania SOS Pentru românii din Italia este nu numai binevenită, ci necesară, vitală. Primo : ea pune CORECT problema necesității de a trata individual cazuistica dificultăților de integrare ale UNOR români, iară nu generalizarea și crearea în consecință a unui caz de etnicizare a unor conflicte interumane minore. Secundo : atrage atenția opiniei publice și a forurilor europene și românești asupra dificultăților cu care se confruntă pe alocuri conaționalii noștri din peninsulă. Prin această ONESTĂ INFORMARE, se remarcă adesea cât de importantă este cunoașterea corectă a realității, cu scopul găsirii unor soluții potrivite. Terțo : focalizarea prin media asupra acestor probleme REALE de integrare a culturilor (de exemplu, cea română, dar NU NUMAI ) într-o civilizație sau alta, și pe background-ul de multiculturalitate și globalizare, permite cercetătorilor, politicienilor, tehnocraților, specialiștilor în drept, societății civile, să radiografieze și să prognosticheze evoluțiile viitoare ale stării exilului. Aceasta este o problemă importantă a viitorului apropiat, în contextul marilor migrații post- Războiul Rece. Prin buna analiză a faptelor se pot adopta legi DREPTE și FOLOSITOARE omului acestui mileniu, fie el român sau de alte naționalități, supus unor mari presiuni de adaptare la o paradigmă civilizațională absolut nouă.
Italia are multe de învățat și de câștigat de la contribuțiile românești și de la sacrificiile supraomenești pe care le fac în majoritatea lor românii actuali pentru a spăla de rușine trecutul recent al unei Europe cancerizate de extremisme fasciste și comuniste. De aceea, muzica italiană pe texte de Alessandra Mussolini nu dă bine. E ceva putred, antiitalian, antiromânesc și antieuropean aici, împotriva căruia protestez sincer și irepresibil. Prefer utopia unei canțonete cu Pavarotti (Dumnezeu să-l odihnească !) și Costel Busuioc (Dumnezeu să-i dea noroc !).