Românii dependenți care vor să urmeze un tratament complet pentru adicții pot apela la serviciile unui spital din Scoția, pentru că România nu are niciun serviciu de tip rezidențial care să ofere toată gama de terapii necesară, însă costurile depășesc 20.000 de euro.
Castel Craig Hospital din Scoția, cel mai mare spital pentru dependenți din Europa, cu 27 de terapeuți și o capacitate de 110 paturi, a încheiat un parteneriat cu o clinică privată din România pentru a putea oferi tratament complet persoanelor cu tulburări din spectrul adicției.
Rupert Wolfe Murray, reprezentantul în România al spitalului, a declarat joi, într-o conferință de presă, că instituția a mai încheiat un astfel de parteneriat doar cu Olanda, unde tratarea dependenței este decontată aproape integral prin sistemul de asigurări.
„România este a doua țară, după Olanda, în care Castel Craig intervine. În România, serviciile pentru dependenți sunt cel mai puțin dezvoltate din Uniunea Europeană, mai ales partea rezidențială”, a spus Rupert Wolfe Murray.
Acesta a precizat că deși în spitale se asigură partea de dezintoxicare, nu sunt dezvoltate serviciile de suport, extrem de importante în tratamentul adicției, iar situația celor afectați de dependențe, dar și a familiilor acestora este una extrem de dificilă, pe de o parte din cauza numărul insuficient de profesioniști specializați cu adevărat în tratamentul dependențelor, iar pe de altă parte din cauza condițiilor precare cu care se confruntă pacienții internați în spitalele sau centrele de tratament și de recuperare din România.
Reprezentantul spitalului scoțian a precizat că terapia completă presupune detoxifiere, tratament psihiatric și tratament complementar, aceasta fiind recomandată cel puțin o lună, intensiv în regim rezidențial. La fel de importantă în tratamentul adicției este și scoaterea pacientului din mediul lui, precum și terapia cu familia, Rupert Wolfe Murray precizând că și membrii familiei sunt afectați.
„Implicarea familiei în tratamentul pacientului este vitală pentru menținerea rezultatelor pe termen lung. Apelând la consiliere, membrii familiei pot înțelege care sunt aspectele specifice dependenței, cu ce se confruntă persoana afectată, dar și cum pot să o ajute când se întoarce acasă și ce pot să facă atât pentru aceasta cât și pentru ei înșiși”, a precizat Rupert Wolfe Murray.
Spitalul scoțian abordează toate aspectele care ajută la recuperarea fizică și psihică a pacienților: terapie individuală și de grup, medicație, terapie cu oxigen sub presiune, alimentație, sport, relaxare, terapie prin artă, acestea fiind necesare pentru reechilibrarea persoanei afectate de dependență, dar și pentru formarea unei imagini de sine pozitivă, absolut necesară în procesul de recuperare.
Costurile unui tratament complet, care presupune evaluarea în clinica din România și trimiterea pacientului în spitalul scoțian pentru intervenție specializată, se ridică la 21.000 de euro. Prima etapă, care presupune tratament medical și dezintoxicarea, costă 15.000 de euro, iar cea de-a doua etapă, când se lucrează cu pacientul la nivel psihologic, 6.000 de euro.
Psihiatrul Gabriel Cicu, reprezentantul clinicii din România, a declarat că se încearcă tranferarea în România a acestor servicii, însă acest lucru este puțin probabil în prezent, din cauza costurilor mari și a numărului mare de specialiști pe care le necesită astfel de comunități.
Rupert Wolfe Murray a precizat că astfel de centre sunt puține chiar și în Marea Britanie, pentru că sunt foarte costisitoare, în ultimii ani chiar și acolo fiind închise câteva.
Gabriel Cicu a adăugat că la nivelul populației românești există o nevoie majoră de intervenție, numărul celor care suferă tulburări din spectrul adicției fiind semnificativ.
Gabriel Cicu a mai precizat că, până în prezent, doi pacienți români au apelat deja la serviciile Castle Craig Hospital, instituție care înregistrează o rată de succes de 60 la sută, în timp ce media europeană este de doar 20 – 30 la sută.