Ziua internațională a comemorării bebelușilor și copiilor va fi marcată, pentru prima dată în România, vineri, când în 11 orașe ale țării vor fi aprinse lumânări în memoria acestora, pentru a forma, împreună cu alte state, un „val de lumină” care va face înconjurul globului.
Evenimentul se desfășoară în fiecare an pe 15 octombrie, în Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, Japonia și alte state europene, potrivit unui comunicat de presă al Organizației Emma, inițiatorul evenimentului în România.
În această zi, la ora 19.00 (ora locală din fiecare țară), se aprind lumânări în memoria copiilor care au murit. Lumânările sunt lăsate să ardă timp de o oră, iar datorită diferenței de fus orar se va crea un val de lumină care va face înconjurul Pământului și va dura 24 de ore.
În România, evenimentul se va desfășura simultan în 11 orașe în care, la ora 19.00, se vor aprinde sute de lumânări în diferite locuri stabilite de organizatori.
În București, lumânările vor fi aprinse în parcul din fața Ateneului Român.
Organizatorii spun că persoanele care nu ajung la eveniment pot aprinde lumânări oriunde s-ar afla.
Mișcarea de sprijinire a celor care trec prin pierderea unei sarcini sau a unui copil a început în Statele Unite ale Americii în 1988, când președintele Ronald Reagan a declarat oficial luna octombrie ca fiind luna comemorării bebelușilor și copiilor decedați.
În 2002, la inițiativa unui grup de părinți, ziua de 15 octombrie a fost declarată în toate statele americane „Zi oficială pentru comemorarea bebelușilor și copiilor”.
Mișcarea s-a extins an de an, ajungând să acopere toate continentele.