Premierul Victor Ponta i-a transmis comisarului european pentru Afaceri Maritime și Pescuit, Maria Damanaki, solicitarea României de a primi, la repartizarea alocărilor din viitorul Fond European, o sumă comparabilă cu cea actuală, astfel încât să nu fie afectată dezvoltarea comunităților pescărești
Solicitarea a fost reiterată în discuția avută de cei doi oficiali, la București, informează Guvernul.
„Prim-ministrul Victor Ponta a discutat cu comisarul european si direcțiile de urmat pentru cheltuirea, până la finele anului curent, a sumei de 40 de milioane de euro alocată României, inclusiv pentru proiecte din Delta Dunării”, se arată într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, cei doi oficiali au discutat și despre oportunitatea inițierii unor proiecte de cooperare regională în perspectiva Conferinței dedicate Mării Negre care va fi organizată în România de către Comisia Europeană, la începutul anului viitor.