Echipa națională a României a pierdut, cu scorul de 23-28 (12-17), finala Campionatului Mondial de handbal feminin, disputată, duminică, în Palatul de Gheață din Sankt Petersburg, în compania reprezentativei țării gazdă, Rusia.
Golurile echipei României au fost marcate de Elisei (7), Maier (4), Gogârlă, Gâlcă (câte 3), Luca, Gatzel (câte 2), Lecușanu și Brădeanu. Pentru Rusia au înscris Postnova (7 goluri), Polenova (5), Bodnieva (4), Poltoratskaya (3), Turey, Sergeeva, Șipilova (câte 2), Marennikova, Uskova și Kurepta.
România a început meciul înscriind două goluri prin extrema Valentina Elisei, dar Rusia a restabilit repede egalitatea prin Emilia Turey și apoi s-a distanțat la un gol. Româncele au egalat la trei prin Gogârlă, care a transformat o lovitură de la șapte metri, dar din acel moment gazdele au condus ostilitățile și au început să se distanțeze din ce în ce mai mult.
După 17 minute, diferența era de șase goluri în favoarea Rusiei, cea mai mare care avea să se înregistreze până la finalul primei reprize.
În prima repriză, România a traversat șapte minute de ineficacitate în fața porții, Ionela Gâlcă reușind să marcheze în minutul 18 pentru 6-11, după ce tot ea înscrisese golul cinci al echipei antrenate de Gheorghe Tadici. Lipsa de eficiență a ofensivei României poate fi ilustrată și de faptul că Steluța Luca, una dintre cele mai bune marcatoare în semifinala cu Ungaria, a reușit să înscrie primul său gol în acest meci abia în minutul 28.
În prima jumătate de oră jucătoarele românce au trimis de trei ori mingea în bară prin Elisei și Brădeanu, dar și prin portarul Huțupan-Dinu, care în minutul 9, observând că jucătoarea ce apăra poarta Rusiei era prea avansată, a încercat să o surprindă cu o aruncare de efect, din propriul semicerc, mingea lovind însă transversala.
La pauză scorul înregistrat pe tabelă a fost de 17-12 în favoarea Rusiei, care, la reluare, a reușit însă să refacă avantajul de șase goluri avut în prima parte.
În debutul reprizei secunde, România a beneficiat de aproximativ șase minute de superioritate numerică – evoluând uneori chiar cu două jucătoare mai mult – după o serie de eliminări succesive ale handbalistelor ruse, însă nu a reușit să înscrie decât o singură dată, prin Ramona Maier, din lovitură de la șapte metri. În acest interval a primit însă două goluri, Rusia distanțându-se la șapte puncte, scorul devenind 21-14.
Și în partea a doua a jocului România a trimis mingea în bară de două ori, prin Elisei și Narcisa Lecușanu, la a cărei lovitură mingea a ricoșat în sus, rămânând înțepenită în plasa din spatele porții Rusiei, la aproximativ zece metri înălțime.
În a doua jumătate a reprize secunde, româncele au reușit să mai reducă din diferență până la patru goluri, însă Rusia a revenit mereu iar cu zece minute înainte de final conducea cu 27-19, diferența de opt puncte fiind cea mai mare care s-a înregistrat în finala Campionatului Mondial.
Și în repriza a doua România a avut o perioadă de opt minute (’47-’55) în care nu a reușit să înscrie, încasând însă trei goluri. În ultimele două minute, România a marcat de două ori pe contraatac, prin Elisei, insuficient însă pentru a reface diferența, iar Rusia a câștigat cu scorul de 28-23, adjudecându-și titlul de campioană mondială.
La finalul partidei a avut loc festivitatea de premiere a echipelor medaliate, în ordine Rusia, România și Ungaria, precum și desemnarea celor mai bune jucătoare, pe posturi, ale turneului, unde au fost premiate portarul Luminița Huțupan-Dinu și extrema stângă Valentina Elisei.
Formația antrenată de Gheorghe Tadici și Dumitru Muși a reușit după 32 de ani să obțină o medalie la Campionatul Mondial. În 1973, România a câștigat tot o medalie de argint, după o finală pierdută în fața Iugoslaviei. Singurul titlu mondial din palmaresul naționalei feminine a fost obținut în 1962, când Campionatul Mondial a fost găzduit de România.
Delegația României participantă la Campionatul Mondial din Rusia a revenit în țară aseară.
– Urmărite din tribune de președintele Băsescu și premierul Tăriceanu
La finala de duminică au asistat președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu Tăriceanu. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunțat încă de sâmbătă că va pleca la Sankt Petersburg, pentru a le susține pe handbalistele românce și a felicitat echipa națională de handbal feminin a României pentru calificarea în finala Campionatului Mondial din Rusia. Președintele Traian Băsescu a făcut referire la finala Campionatului Mondial de handbal și în discursul rostit, duminică, la bilanțul Alianței Alianței D.A. la un an de guvernare, urând succes echipei naționale feminine de handbal.
– Prime duble pentru componentele naționalei de handbal feminin
Președintele ANS, Florian Gheorghe, a declarat, duminică, la Sankt Petersburg, că premiile cuvenite jucătoarelor din naționala de handbal feminin a României pentru performanța obținută la CM din Rusia vor fi dublate. „Indiferent ce loc vor ocupa fetele, doi sau unu, premiile vor fi dublate. În cel mai scurt timp, banii vor fi puși pe cardurile lor personale. Suntem pregătiți deja, iar dacă au carduri mâine (n.r. – luni), până la ora 12.00, vor intra în posesia banilor”, a afirmat Florian Gheorghe, care s-a deplasat la Sankt Petersburg. Potrivit legii, pentru o medalie de aur la un Campionat Mondial de seniori, sportivii români sunt premiați cu 15.000 de lei, în timp ce pentru ocuparea locului doi, aceștia urmează să primească suma de 10.000 de lei. Legea prevede că, pentru câștigarea titlului mondial, premiile pot fi suplimentate sau, cel mult, dublate. Astfel, handbalistele române urmează să încaseze din partea Agenției Naționale pentru Sport suma de 20.000 de lei.
– Pentru a le vedea la lucru pe fete, președintele FRH a urcat în avion după 18 ani
Președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, a declarat, duminică, la sosirea la Sankt Petersburg, că jucătoarele din echipa națională a României l-au obligat, prin calificarea în finala Campionatului Mondial, să urce în avion pentru prima oară după 18 ani. „N-am crezut vreodată că la 60 de ani mai ajung să urc într-un avion, după ce am trăit o experiență nefastă acum mulți ani și am jurat că nu o să mai fac asta. Dar fetele noastre, prin performanța pe care au obținut-o, m-au obligat să renunț la superstiții și să vin în Rusia pentru a fi alături de ele”, a afirmat Gațu. La decolarea aeronavei de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, Cristian Gațu a fost foarte emoționat, iar în timpul zborului a intonat vechile imnuri ale echipei Steaua, din perioada în care evolua pentru formația „roș-albastră”. Spre finalul călătoriei, Gațu a intrat chiar în cabina piloților, iar la ieșire a glumit, spunând că a pilotat avionul, dar apoi a mărturisit că acesta era de fapt pe pilot automat, dar că a avut șansa să atingă manșa de pilotaj. După aterizarea la Sankt Petersburg, Cristian Gațu a glumit, spunând că de fapt nu i-a fost niciodată frică de avion și de pericolul ciocnirii în aer cu o altă aeronavă. Cristian Gațu a luat la Sankt Petersburg mai multe sticle de șampanie și ciocolată pentru componentele reprezentativei de handbal feminin a României.
