România va găzdui Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2013



Secretarul general al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Ioan Dobrescu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că România va găzdui Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din anul 2013, eveniment ce se va desfășura în mai multe stațiuni de pe Valea Prahovei, precum și la Brașov și Râșnov. „Am fost la Adunarea Generală de la Istanbul și ne-am prezentat candidatura pentru găzduirea Festivalului Olimpic din 2013. Am primit un răspuns pozitiv din partea comisiilor, iar principalul nostru scop va fi să revigorăm sporturile de iarnă de la noi din țară. I-am avut alături de noi și pe primarii orașelor din Valea Prahovei și pe fosta campioană Gabriela Szabo”, a declarat Ioan Dobrescu.
În zilele de 21 și 22 noiembrie, a avut loc la Istanbul cea de-a 37-a ediție a Adunării Generale a Comitetelor Olimpice Europene (EOC), eveniment ce a coincis cu sărbătorirea a 100 de ani de la înființarea Comitetului Olimpic Național al Turciei.
Această Adunare Generală a fost importantă pentru România deoarece unul dintre punctele de pe ordinea de zi a fost prezentarea candidaturii pentru găzduirea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) din 2013, ediția de iarnă. România a fost singura candidată în vederea organizării acestei competiții care se va desfășura în orașele de pe Valea Prahovei.
Festivalul Olimpic al Tineretului European, edițiile de vară și de iarnă, este un eveniment sportiv care se desfășoară o dată la doi ani în diferite locuri din Europa. Aceste competiții sunt asemănătoare cu Jocurile Olimpice, iar participanții cu vârste de cel mult 21 de ani trebuie să aparțină celor 48 de țări membre EOC. Prima ediția a FOTE de vară s-a desfășurat la Bruxelles, în anul 1991, iar prima ediție de iarnă a avut loc doi ani mai târziu, la Aosta (Italia).
Pentru prezentarea și susținerea candidaturii României, delegatia a fost formată din președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Octavian Morariu, și secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu, din alți reprezentanți ai forului olimpic, din primarii orașelor Brașov, Râșnov, Azuga, Predeal, Bușteni și Sinaia, și din doi invitați speciali, președintele Agenției Naționale pentru Sport, Octavian Bellu și fosta campioană olimpică Gabriela Szabo.