România va putea „ieși rapid” din procedura de deficit excesiv și va evita penalizări din partea Comisiei Europene (CE) dacă își va respecta angajamentele, printre care un deficit bugetar de 2% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, potrivit Ministerului de Finanțe Publice (MFP).
Ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, s-a întâlnit, luni, cu comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban, căruia i-a amintit că guvernul țintește în acest an un deficit bugetar de 2% din PIB.
„Dacă România își respectă angajamentele, va putea ieși rapid din procedura de deficit excesiv și nu va ajunge în situația de a fi penalizată”, se arată într-un comunicat al MFP.
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a afirmat pe 6 ianuarie că ținta de deficit bugetar de 2% din PIB va fi un obiectiv greu de atins, care depinde de restabilirea încrederii investitorilor în economia românească.
„Ținta de deficit bugetar de 2% din PIB este un obiectiv extrem de greu de atins. Va fi greu să se repună în mișcare economia după această cădere bruscă”, a spus Isărescu la acea dată.
Bugetul de stat pe 2009 este bazat pe un deficit bugetar de 2% din PIB, o creștere economică prognozată de 2,5%, o rată a inflației de 5% și un Produs Intern Brut de 579 miliarde de lei (144,7 miliarde de euro).
În 2008, România a înregistrat un deficit bugetar de 4,8% din PIB conform metodologiei cash și de 5,2% din PIB conform metodologiei europene, ESA95.
Ministrul Finanțelor și comisarul pentru Multilingvism au discutat și despre recomandările Comisiei Europene incluse în „Evaluarea implementării Strategiei Lisabona la nivelul statelor membre UE și a Zonei Euro”, elaborată și prezentată în ianuarie de Comisia Europeană.
Potrivit documentului, Comisia Europeană recomandă României revizuirea componenței cheltuielilor bugetare, prin orientarea acestora către sectoare care susțin creșterea economică, și menținerea creșterii salariilor în concordanță cu creșterea productivității.
Comisia apreciază că este nevoie de o consolidare a eficienței, a eficacității și a independenței administrației publice, atât la nivel central, cât și la nivel local, prin crearea unei capacități eficiente de reglementare, control și de aplicare a legii.
Pentru a menține competitivitatea externă și pentru a limita deficitul de cont curent și inflația, Comisia a recomandat autorităților „să consolideze semnificativ politica bugetară și să implementeze urgent un cadru fiscal pe termen mediu obligatoriu, să modifice componența cheltuielilor, pentru a crește cheltuielile care susțin creșterea economică, printre altele, prin reducerea și redirecționarea ajutorului de stat spre obiective orizontale și să mențină evoluția salariilor în concordanță cu creșterea productivității”, se arată în comunicatul MFP.
De asemenea, Comisia a menționat că este nevoie de implementarea „urgentă” de măsuri pentru reducerea procedurilor administrative și a întârzierilor în obținerea autorizațiilor, în vederea îmbunătățirii mediului de afaceri și reducerii surselor de corupție.
În plus, este necesară îmbunătățirea calității și a impactului pe piața muncii a sistemului educațional și de training, inclusiv prin „învățarea pe parcursul vieții”, să reducă abandonul școlar timpuriu și să faciliteze angajarea populației tinere, inclusiv prin training la locul de muncă, se mai precitzează în comunicat.
Pogea consideră că recomandările formulate de Comisia Europeană în domeniul său de activitate corespund cu intențiile Guvernului și cu obiectivele formulate în programul de guvernare.