România, un fel de Germania… sau Italia?

Nu știu ce ați înțeles dumneavoastră din meciurile reprezentativelor României, adică atât al celei actuale, cât și al aceleia pe care o numim „de aur”, disputate la mică distanță unul de celălalt. Deoarece aia a lui Hagi și Gică Popescu e doar prilej de amintiri și nostalgie, nu zic despre ea decât că fiecare de acolo e mai tehnic decât toată armata de băieți fără identitate din echipa de azi, și că dacă ar fi nițel antrenat, Belodedici ar fi mai bun decât rătăciții și letargicii ăștia de fundași centrali, în frunte cu „englezul” Drăgușin, care orice ar face în teren, este infinit mai periculos pentru poarta României decât oricare dintre adversari. Acum, cu 11 zile înaintea debutului nostru la turneul final al Campionatului European, am văzut (de fapt, revăzut și răsvăzut) că echipa României nu joacă absolut nimic. Asta, cum am zis, nu-i nicio noutate, fiindcă de la generația Hagi încoace, reprezentativele succesive alcătuite din același tip de loseri nu au avut nicio legătură cu fotbalul. Dovadă e că în jurul Naționalei nu auzim decât aceleași imbecilități cu „marea familie tricoloră”, iar împiedicații înșiși, întrebați despre reunire,au pus aceeași placă: fericiți de revedere, bucuria de a fi împreună, familie și iar familie. Despre fotbal? Nimic. Maximum câte ceva despre echipele care îi gonesc și ce altele ar putea pune botul. Antrenorul, preocupat doar de dacă mai rămâne sau se cară. Federația? Preocupată doar de reînnoirea contractului cu ăsta, de parcă antrenorii de pe lume se termină cu fiul lui tac’su! Au jucat prost și alții: și Germania, și Italia, au făcut tot 0-0. Tot acasă. Cu echipe comparabile cu a noastră: Ucraina, respectiv Turcia. Putem spune că suntem egalii Germaniei și Italiei, așa-i? Hai România, hai tricolorii! Pot să dau un pronostic, de fapt trei? Ucraina ne rupe. Belgia ne desfigurează. Cu mult noroc, pierdem doar la limită cu Slovacia. Dacă smulgem totuși un punct cu asta de la urmă, însemnăcă ne-am autodepășit!