România trimite în Slovenia două generatoare electrice



România va trimite în Slovenia, care se confruntă cu probleme în funcționarea sistemului energetic din cauza ninsorii, două generatoare electrice, a anunțat premierul Victor Ponta, adăugând că, probabil, el și alți responsabili ar fi trebuit să emigreze dacă România se confrunta cu probleme similare, informează Mediafax.”Există în Sistemul European o solicitare de sprijin din partea Sloveniei. Slovenia a fost afectată de intemperii, practic tot sistemul energetic e la pământ – 80.000 de oameni și durează patru săptămâni ca să îl repare. Nu vreau să mă gândesc dacă se întrerupea la noi patru ore, nu patru săptămâni, bănuiesc că și eu, și toți ceilalți prezenți aici trebuia să emigrăm. Dar e un necaz, Sistemul European prevede sprijin în această situație”, a spus Ponta la comandamentul pentru iarnă reunit la Guvern.El a precizat astfel că România, alături de alte țări europene, va trimite în Slovenia două generatoare electrice.”Două avem, două dăm !”, a conchis Ponta. Aproximativ 120.000 de consumatori au rămas fără curent electric și numeroase drumuri au fost blocate, duminică, în Slovenia în urma ninsorilor abundente care afectează cea mai mare parte a țării încă de sâmbătă.În total, aproximativ 120.000 de locuințe, respectiv 250.000 de persoane, au rămas fără curent electric duminică în această țară cu două milioane de locuitori.Ministerul sloven al Apărării a anunțat deja că va mobiliza 100 de militari pentru a asista unitățile de apărare civilă în regiunea Postojna și că sunt așteptate generatoarele electrice din Austria, Germania și Cehia.



Recomandări