Statul român trebuie să achite peste 10 milioane euro ca urmare a deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) provenite din litigii privind restituirea proprietăților, dar și condamnări sau sentințe civile, a declarat, joi, ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian.
„Nici până azi n-am aflat un răspuns de la Consiliul Superior al Magistraturii, dacă există vreun judecător care se face vinovat în vreun caz”, a adăugat Vosganian.
El a precizat că au existat situații când România a plătit și sute de mii de euro, din cauză că justiția românească nu a soluționat pozitiv retrocedarea unor case.