România, singura țară care nu a aprobat o decizie a Consiliului UE din cauza absenteismului aleșilor. Proiectul, pe ordinea de zi a plenului reunit în 22 martie, 11 aprilie, 4 mai și 22 iunie



Parlamentul trebuie să ratifice urgent o decizie a Consiliului UE, România fiind singura țară care nu a aprobat directiva,din cauza absenteismului aleșilor,atrăgând avertismentele Comisiei Europene care nu poate să propună rectificarea bugetară, iar statele membre nu pot să contribuie la bugetul UE, informează Mediafax.”Ratificarea este cu atât mai urgentă cu cât plata de de către toate statele membre a impactului noii Decizii în cursul anului 2016, pe baza unui buget rectificativ al UE adoptat, va fi posibilă numai în cazul în care România va notifica Secretariatul General al Consiliului că a finalizat procedurile de ratificare până cel târziu 30 septembrie a.c.”, potrivit unei scrisori trimisă de premierul Dacian Cioloș președinților Camerei Deputaților ș Senatului.Premierul amintește că, deși a fost pe agenda plenului Parlamentului, votul a fost amânat de mai multe ori din cauza absenteismului și spune că inclusiv Comisia Europeană a avertizat România în mai multe rânduri.Proiectul de lege pentru ratificarea deciziei Consiliului a mai fost pe ordinea de zi a plenului reunit în 22 martie, 11 aprilie, 4 mai și 22 iunie, însă nu a putut fi adoptat pentru că a fost o problemă de cvorum, trebuie să voteze două treimi din numărul parlamentarilor.



Recomandări

Florin Pușcașu acuză Guvernul că a încălcat principiul separației puterilor în stat prin schimbarea termenului la CCR în privința majorării taxelor pe proprietate

Liberalul Petrică Grigorean consideră că toaletele școlare pe care Consiliul Local Marginea le-a aprobat trebuie să fie construcții noi, durabile și nu improvizații

Consilierul PNL din Marginea Petrică Grigorean anunță că la două școli din comună vor fi construite toatele noi
Consilierul PNL din Marginea Petrică Grigorean anunță că la două școli din comună vor fi construite toatele noi

Parlamentul a aprobat referendumul consultativ pe justiție fără recomandările parlamentare