Două dintre frumoasele exemplare de cai arabi crescuți la Herghelia Rădăuți vor reprezenta România la un concurs internațional care se desfășoară astăzi, sâmbătă și duminică, în Austria.
Cele două iepe de reproducție crescute în herghelia administrată de Direcția Silvică Suceava– Shagya LXII-3 și Koheilan XL-4, vor participa la Campionatul European al Rasei Shagya Arab, care are loc anul acesta în localitatea austriacă Stadl Paura.
Reprezentanții României, adică Daniela Stănică, șef Serviciu Creștere, Exploatare și Ameliorare Cai de Rasă în cadrul RNP Romsilva, Cristian Tomniuc, șeful compartimentului Cai de rasă la Direcția Silvică Suceava și Ionel Moroșan, antrenorul cabalinelor de la Herghelia Rădăuți, vor fi prezenți și la ședința anuală a delegației Societății Internaționale a Rasei Shagya Arab (ISG), care se întrunește astăzi.
Suceava, gazda următoarei ședințe a Societății Internaționale a Rasei Shagya Arab
Principalele probleme care se vor dezbate în cadrul ședinței ISG sunt noile reglementări privind stud-bookul rasei Shagya Arab, precum și modificarea regulamentului de creștere a rasei Shagya Arab.
“Participarea noastră la acest eveniment este cu atât mai importantă cu cât Herghelia Rădăuți este considerată prima herghelie din lume ca importanță pentru patrimoniul genetic al rasei Shagya Arab, acesta fiind unul din motivele pentru care Suceava a fost aleasă ca gazdă a ședinței Societății Internaționale a Rasei Shagya Arab anul viitor”, a declarat Cristian Tomniuc.
Una dintre cele două iepe prezente la concursul din Austria, cunoscută mai mult sub numele primit de la îngrijitorii săi – Angelica, s-a făcut remarcată la numeroase concursuri hipice, atât prin frumusețea sa, cât și prin calitățile sale la galop, anul trecut câștigând premiul I la un concurs internațional organizat în Ungaria.