România renunță la un acord cu SUA privind energia nucleară pentru a respecta prevederile UE



România va renunța la un acord cu Statele Unite ale Americii în privința utilizării pașnice a energiei nucleare întrucât prin acceptarea, la 1 ianuarie 2007, ca membru al Uniunii Europeane (UE) este obligată să respecte, în primul rând, legislația comunitară.
Renunțarea la acord, încheiat în anul 1998, este prevăzută într-un proiect de lege elaborat de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), autoritate care poate iniția acte normative în domeniul nuclear și care aplică prevederile legislației naționale și internaționale în acest sector.
Acordul cu SUA se referă la transferul de informații privind dezvoltarea, proiectarea, construirea, funcționarea și întreținerea reactorilor nucleari, folosirea materialelor nucleare în cercetări din domeniile fizicii, biologiei, medicinei, agriculturii și industriei, securitatea și mediul înconjurător.
„Datorită faptului că dreptul comunitar este prioritar dreptului național al statelor membre ale UE și pentru evitarea paralelismului de legislație, nu pot fi menținute ambele acorduri în vigoare”, se arată în proiectul de act normativ elaborat de CNCAN.
Odată cu acceptarea în Uniunea Europeană, România a devenit membru al Comunității Europene pentru Energie Atomică (Euratom), care are în vigoare cu SUA un acord similar.
Acordul Euratom-SUA a fost semnat în1995 și a fost publicat în Jurnalul Oficial al UE în1996.
Statutul de membru al UE obligă România să înceteze valabilitatea acordului cu SUA. În caz contrar, UE ar putea declanșa procedura de infringment împotriva României.
„Prin acest proiect de lege se urmărește alinierea la legislația comunitară și evitarea oricărei situații prin care s-ar putea declanșa procedura de infringement (încălcare) a dreptului comunitar prevăzută de tratatul Euratom. De asemenea, acordul Euratom-SUA conține prevederi care dau naștere la mai multe drepturi pentru România decât Acordul România-SUA”, se precizează în document.
Totodată, acordul dintre Euratom și SUA are o aplicabilitate mai largă decât cel al României su SUA.
România utilizează energia nuclară pentru producerea de electricitate, în două reactoare nucleare ale centralei de la Cernavodă, județul Constanța. Autoritățile intenționează să extindă producerea de energie din surse nuclare, până în 2015, prin construcția a altor două reactoare.