România plănuiește expoziții la Luvru și Centrul „Pompidou” din Paris



România plănuiește organizarea mai multor expoziții în Franța, în anii următori, precum „Brâncuși”, la Centrul „Pompidou” din Paris, sau o expoziție de artă medievală românească, la Luvru, a declarat pentru MEDIAFAX Virgil Nițulescu, secretar general al Ministerului Culturii și Cultelor.
Proiectele vin ca urmare a unui acord interministerial de colaborare în domeniul muzeelor, semnat la data de 9 noiembrie 2007, la Paris, între Ministerul Culturii și Cultelor din România și Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, pentru perioada 2007 – 2012. Acordul semnat are ca obiective cooperarea și schimbul de experiență în domeniul muzeelor pe diverse teme de interes comun, precum și protejarea și valorificarea patrimoniului cultural. În baza acestui acord, partea română a propus și realizarea a patru expoziții în colaborare cu partea franceză.
O primă expoziție – „Napoleon al III-lea și România” – ar putea fi organizată inițial la București, urmând să fie dusă ulterior în Franța. „Sunt discuții dacă să o organizăm la sfârșitul anului la București, la Muzeul Național de Artă al României, și la începutul anului 2009 în Franța”, a spus Virgil Nițulescu.
O altă expoziție este dedicată sculptorului român Constantin Brâncuși și va fi organizată la Centrul „Pompidou” din Paris. „Sunt discuții pentru 2015, mai devreme fiind aproape imposibil, întrucât ultima expoziție pe aceeași temă la «Centrul Pompidou» a fost organizată în 1995. În această situație, există o anumită perioadă în care nu se poate organiza o expoziție pe aceeași temă la o instituție muzeală”, a explicat Nițulescu.
Secretarul general al MCC a mai spus că se plănuiește organizarea unei expoziții de artă medievală românească la Muzeul Luvru din Paris. „Va fi o expoziție specifică secolelor al XV-lea – al XVII-lea. Ni s-a propus un spațiu la Luvru, însă nu ne-a mulțumit, fapt pentru care se discută în continuare”, a precizat Virgil Nițulescu. Pe de altă parte, o expoziție cu desene toscane din secolele al 17-lea – al 18-lea din patrimoniul Muzeului Luvru va fi organizată, în septembrie 2008, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR) din București.
De asemenea, o expoziție despre cultura Cucuteni – Tripoli, care va fi organizată în octombrie 2008, la Roma, ar putea ajunge și în Franța, existând discuții în acest sens și pentru expoziția „Neoliticul în România”, care va fi vernisată în acest an în Elveția.
Potrivit site-ului MCC, tot în baza „Acordului interministerial de colaborare în domeniul Muzeelor”, s-a convenit pentru anul 2008 organizarea unui set de acțiuni de colaborare între instituții muzeale din cele două țări, precum: primirea specialiștilor români la „Seminarul european al conservatorilor” (iunie 2008) și în cadrul programului „Courants”, organizarea unui colocviu în România și a unui colocviu în Franța pe tema conservării preventive și, respectiv, a gestiunii colecțiilor. De asemenea, cercetătorii români vor putea participa la programe de cercetare inițiate de muzeele Luvru, Versailles, Orsay etc., acordul permițând și schimburi de expoziții și specialiști cu participarea Muzeului Național de Artă al României, a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, a Muzeului Peleș sau a altor muzee românești.
Totodată, în baza aceluiași acord, în aprilie 2008, se va organiza la Iași un seminar „Malraux”, pe tema „Patrimoniu și interculturalitate”, iar la sfârșitul anului este prevăzută organizarea unui colocviu despre arheologia urbană la București.
Alte acțiuni între partea franceză și cea română sunt: cooperare pe șantierul arheologic de la Hârșova, stagii de o lună în Franța pentru arheologi români, expertiză franceză pentru restaurarea mormântului paleo-creștin de la Tomis și a bisericilor paleocreștine de la Basarabi, reunirea unui comitet de pilotaj special pentru restaurarea palatului Béhague din Paris, colaborare pentru restaurarea unei clădiri în Sulina, stagii de formare oferite de partea franceză pentru specialiști și funcționari români etc.
Documentul de colaborare semnat între România și Franța anul trecut a urmat Aranjamentului administrativ între Ministerul francez al Culturii și Comunicării și Ministerul român al Culturii și Cultelor cu privire la conservarea și punerea în valoare a patrimoniului, semnat în 2005.