Polonia neagă din nou implicarea în programul CIA de deținere a suspecților de terorism, în timp ce România păstrează tăcerea după decizia administrației Barack Obama de închidere a acestor centre secrete de detenție, notează France Soir în ediția electronică. Decizia lui Barack Obama a ridicat noi semne de întrebare referitoare la centrele secrete de detenție din afara Statelor Unite.
Majoritatea țărilor europene au salutat decizia de închidere a centrelor secrete de detenție, iar raportorul CoE Dick Marty, cel care a făcut publică existența unor asemenea centre în Europa de Est și în nordul Africii, și-a exprimat speranța că vor fi oferite clarificări în legătură cu acest program.
„Pentru unele țări, va fi o situație foarte delicată. Cred că ar fi bine ca țările europene să spună acum adevărul”, a sugerat senatorul elvețian.
Exprimând dubiul că astfel de centre ar mai exista în prezent în Europa, Dick Marty a continuat: „În Africa, sau în Maroc, presupun că mai există ceva”, a spus Marty.
„Printre susținătorii fără condiții ai războiului împotriva terorismului inițiat de președintele George W. Bush, Polonia a dezmințit, iar România a păstrat tăcerea”, comentează France Soir.
Franța a salutat decizia lui Barack Obama de închidere a bazei de la Guantanamo, a închisorilor secrete ale CIA și de respectare a Convenției ONU pentru combaterea torturii și a Convenției de la Geneva.