România nu e Elveția

O știm de mult și am reconfirmat de curând: suntem, în general, săraci și stângiști. Orientarea nu e un lucru rău, cum nu e nici bun, dar de sărăcie ar vrea oricine să scape. Pentru săracii României cea mai la îndemână cale de a mai lua o gură de oxigen este ajutorul social. Ce nu știu ei este că așa n-o să scape niciodată de sărăcie. Fiecare statistică nouă susține indubitabila constatare că numărul săracilor este prea mare pentru un stat atât de șubred. Anul trecut, un sfert dintre români au trăit din ajutoarele primite de la stat. Veniturile din prestații sociale reprezintă ajutoarele primite pentru boală și îngrijirea sănătății, invaliditate, limită de vârstă, urmaș, familie, copii, șomaj, locuință, excluziune socială. Un sfert din populația României care are venituri din ajutoare sociale înseamnă peste 4 milioane de oameni care trăiesc de fapt la limita subzistenței.
Într-o cu totul altă ordine de idei, elvețienii, popor cu un ridicat nivel de trai și cu un procent foarte mic de cetățeni săraci, au respins duminică introducerea unui salariu minim unic în țară, de aproximativ 3.300 de euro. O asemenea sumă ar fi însemnat cel mai mare salariu minim din lume. Păi dacă Elveția nu și-ar permite, atunci cine? Dar lucrurile nu sunt deloc atât de simple, iar oamenii sunt conștienți de asta. Doar 23% dintre elvețieni s-au pronunțat în favoarea introducerii unui salariu minim atât de mare. Guvernul și oamenii de afaceri au avertizat asupra efectelor unei asemenea măsuri, iar oamenii nu s-au lăsat copleșiți de argumente sociale. Cetățenii de rând au fost capabili să înțeleagă ce reprezintă pentru buget un astfel de efort și cum ar fi afectată piața muncii. Asta înseamnă, de fapt, să combați sărăcia prin muncă și nu prin ajutoare sociale. Asta înseamnă să nu încurajezi nemunca. Să ne imaginăm cum ar fi reacționat românii la o astfel de ofertă. În primul rând, politicienii nu ar face o astfel de ofertă, iar noi inițiative populare nu avem. Bugetul nostru este cu totul altfel rânduit, iar dacă apare vreun excedent pe undeva, i se găsește iute un rost pentru o categorie specială. Cum ar răspunde oamenii de rând chemați la un eventual referendum? Ar spune „Daaaaaa” într-un mare cor stângist, numai că nu-i întreabă nimeni.