România, locul al treilea în topul statelor UE care au depus cele mai multe petiții la PE



România ocupă locul al treilea în topul statelor UE care au depus cele mai multe petiții la Parlamentul European, fiind devansată, la o distanță considerabilă, de Spania și Germania. Potrivit raportului de activitate pentru 2007 al Comisiei pentru Petiții a Parlamentului European, România a ocupat locul al treilea, cu un număr de 43 de petiții depuse la PE, după Spania (254) și Germania (212).
Raportul indică, față de 2006, o creștere cu 50% a numărului petițiilor depuse la nivelul statelor UE, iar domeniile de preocupare pentru cetățeni continuă să fie protecția mediului și drepturile fundamentale.
Orice cetățean al Uniunii Europene sau rezident al unui stat membru are dreptul, în mod individual sau în asociere cu alte persoane, să adreseze petiții Parlamentului European în legătură cu un subiect care face parte din domeniile de activitate ale Uniunii Europene și care îl privește în mod direct. De asemenea, orice societate, organizație sau asociație cu sediul în Uniunea Europeană își poate exercita dreptul de a adresa petiții. Parlamentul European poate solicita Comisiei Europene să reacționeze la aceste petiții ale cetățenilor.
Raportul reafirmă necesitatea unei implicări mai mari din partea Consiliului și a reprezentanțelor permanente ale statelor membre în activitățile Comisiei pentru petiții și le îndeamnă să își mărească prezența și participarea în interesul cetățenilor.
Numărul membrilor Comisiei pentru petiții a crescut, în 2007, de la 25 la 40, Parlamentul înregistrând 1.506 de petiții, cu 50% mai mult în comparație cu anul 2006. Dintre acestea, 1.089 au fost declarate admisibile.