Nu utilizez cuvântul mișto, iar de scris nu l-am scris niciodată. Cred că este un cuvânt țigănesc, cu un înțeles tulbure. „Face mișto de el” înseamnă că unul este luat peste picior, ironizat, luat în tărbacă. Uneori mai înseamnă frumos, dar tot în expresii de jargon, cum ar fi „mișto, gagica”.
Am extras acest cuvânt dintr-o analiză ad-hoc făcută de un șofer de taxi cu care am călătorit în București în această dimineață, pe tema transferului de autoritate de la președintele Băsescu la Nicolae Văcăroiu. „Sanchi, vrăjeală. Băsescu l-a luat la mișto pe Văcăroiu”. Asta a fost tot. Adică îndemnul rostit de președinte ca în lipsa lui, pe durata deplasării în China, mai marele Senatului să „vegheze” la responsabilitățile prezidențiale n-a fost decât o bășcălie.
Să reamintim momentul. Președintele, în registru grav, face o sinteză a constatărilor proprii legate de inundații în fața națiunii. Tot românul trebuie să priceapă că șeful statului a fost zi și noapte în mijlocul prăpădului. A luat măsuri, a salvat babe de la înec, a dat de pământ cu miniștrii imbecili.
Într-un ton aproape amenințător, vădind intransigență, președintele s-a referit apoi la raportul european privind justiția. Concluzia e una singură, a președintelui și a Uniunii Europene: procurorii și DNA-ul fac cinste României, Parlamentul și politicienii ne aruncă între țările bananiere.
Printre rânduri s-a putut desprinde concluzia că fără Daniel Morar țara se duce de râpă. În concluzie trebuie reconfirmat în funcție. Miniștrii ticăloși din guvernele nebăsesciene, în frunte cu Adrian Năstase, inamicul inamicilor, trebuie maziliți într-un stadion din mijlocul Europei.
După atâta sobrietate prezidențială, Traian Băsescu și-a amintit că este Traian Băsescu. Băiatul hâtru al cârciumilor marinărești, fantele de cartier, băutorul din sticlă. În consecință a trântit una „la mișto”. Numai că luată la mișto a fost chiar România. Cum i-ar sta președintelui Statelor Unite care, la plecarea în weekend, lasă valiza cu butonul roșu într-o doară adjunctului, făcându-i bășcălios cu ochiul. Adică ți-o dau, dar de fapt nu ți-o dau. Dacă nu mă găsești, dar mă găsești oriunde pe planetă, vezi și tu cum te descurci. Poanta cu nea Nicu Văcăroiu se încadrează perfect în arsenalul deochiat al președintelui României. Sunt lucruri cu care n-ai dreptul să glumești. Unul dintre ele ține de responsabilitățile celei mai înalte funcții din stat. Dacă ar fi să continuăm, ca la birt, dialogul, ar trebui să întrebăm cui o lasă pe Elena Udrea, principal sfetnic la Cotroceni. Va veni ea seară de seară la palat în cele câteva zile să-l consilieze pe Văcăroiu? Cui l-a lăsat președintele pe Emil Boc? Va prelua acesta papagalicește, multiplicându-l către țară, orice sughiț al președintelui Senatului? Îl va preamări din zori și până-n noapte, neobosit?
Fișa transferului de autoritate este firește incompletă și făcută într-adevăr „la mișto”. Președintele glumește cu lucrurile sfinte. Țara e un lucru sfânt. Are voie să facă asta? E constituțional să te joci la televizor de-a v-ați ascunsealea cu atribuțiile prezidențiale? În România lui Traian Băsescu, aflat acum în drum spre China, totul este posibil.
